Venituri uriașe pentru compania Transelectrica. Ce profit a obținut în 2020?
- Dragos Manea
- 15 februarie 2021, 13:02
Deși a fost un an extrem de complicat, compania Transelectrica a reușit să obțină venituri uriașe în plină pandemie de Covid-19.
Ce venituri a înregistrat compania Transelectrica în anul 2020?
Deși a fost un an complicat, compania a reușit să aibă un profit net de 114 milioane de lei.
Asta înseamnă o creștere de 18% față de anul precedent, 2019.
Cum a fost posibilă o astfel de creștere? Consumul intern net de electricitate a scăzut cu 3%, până la 55,7 TWh în România.
Însă și producţia a fost mai redusă cu 5% (la 53 TWh), în timp ce deficitul (importul net) a crescut cu 84%, la 2,8 TWh, faţă de anul anterior.
În anul 2020, profitul brut al companiei a crescut cu 60 de milioane de lei.
De la 107 milioane de lei în intervalul ianuarie - decembrie 2019, la 167 milioane de lei în ianuarie - decembrie 2020.
Creșterea a fost determinată în principal de reducerea tuturor costurilor operaţionale, inclusiv amortizare. Este vorba şi de gestionarea eficientă a resurselor disponibile în conturile companiei.
Ce venituri a înregistrat Transelectrica?
Profitul net a ajuns la 114 de milioane de lei în 2020, faţă de 96 de milioane de lei înregistrat în anul 2019.
Pandemia de Covid-19 a generat o scădere a consumului de energie electrică. Este vorba de o scădere atât la nivel local, în România, cât și la nivel european.
Transelectrica a implementat măsuri prin care să atenueze manifestarea riscurilor. A asigurat continuitatea „activităţii în condiţii de siguranţă”, spun oficialii companiei.
Astfel, în anul 2020, s-a remarcat o scădere a consumului de energie cu 3,48% faţă de anul 2019. În intervalul ianuarie - decembrie 2020, a fost tarifată o cantitate de energie de 53,85 TWh, faţă de 55,34 TWh în aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Rezultatele obţinute în 2020, un an complicat pentru întreg sectorul economic, arată că Transelectrica s-a adaptat condiţiilor de business şi a reuşit să-şi concentreze eforturile pe acele acţiuni sustenabile şi esenţiale pentru siguranţa în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional: investiţiile şi mentenanţa. În acelaşi timp, în anul 2020, Transelectrica a contribuit la funcţionarea economiei într-o perioadă marcată de efectele pandemiei, având de asemenea un aport important la bugetul statului român", a afirmat directorul general executiv CNTEE Transelectrica, Cătălin Niţu.
Veniturile totale operaţionale realizate în anul 2020 au înregistrat o uşoară scădere de 1% comparativ cu anul anterior. 2,368 miliarde de lei în 2020 faţă de 2,398 miliarde de lei în 2019, arată Agerpres.