Vasile Blaga este candidatul PD-L pentru Primăria Capitalei
- Adam Popescu
- 8 aprilie 2008, 15:40
Secretarul general al PDL Vasile Blaga a fost anunţat oficial, astăzi, candidat la Primăria Capitalei, de către edilul sectorului 3, Liviu Negoiţă, ceremonia de lansare desfăşurându-se în Parcul Titanii.
Liviu Negoiţă a declarat, de la tribuna instalată în parcul din sectorul 3, că vorbeşte în dublă calitate, aceea de primar al acestui sector dar şi de director de campanie a lui Vasile Blaga, în cursa electorală pentru Primăria Capitalei.
"Le mulţumesc cetăţenilor sectorului 3 pentru încredere şi vreau să le transmit că sunt onorat că îi reprezint. Îi asigur pe toţi locuitorii că Vasile Blaga este un om onest, un profesionist care cunoaşte în detaliu proiectele Bucireştiului şi le va pune în practică", a spus Negoiţă.
El a arătat că s-au vehiculat mai multe nume de candidaţi pentru Primăria Capitalei, de la alte partide politice, iar Vasile Blaga are mai multe atuuri în faţa acestora: "este onest, profesionist, un om de onoare şi iubeşte Bucureştiul şi pe bucureşteni".
Odată cu lansarea lui Vasile Blaga şi Liviu Negoiţă şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 3.
Blaga, convins că va câştiga alegerile
După ce a fost anunţat oficial candidat pentru Primăria Generală, Vasile Blaga a mulţumit partidului pentru încredere şi a declarat că este onorat de această nominalizare. Totodată, el i-a asigurat pe cei prezenţi la eveniment că va câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei.
"Candidez la Primăria Generală a Capitalei pentru că doresc să realizăm împreună din Bucureşti un oraş modern european, pentru că am experienţa şi calificarea potrivită pentru a fi un bun primar general. Candidez la Primăria Generală a Capitalei pentru că am determinarea şi forţa să fac ce trebuie în Bucureşti", a declarat Vasile Blaga.
De asemenea, actualul primar al Capitalei, Adriean Videanu, a motivat nominalizarea lui Vasile Blaga prin faptul că "Primăria Bucureştiului are nevoie de un om mai puternic decât el".
"Am ajuns la concluzia că avem nevoie de un om puternic, mult mai puternic decât mine, care să facă din Bucureşti un oraş de care să fim toţi mândri", a prezentat Videanu candidatul PD-L pentru Primăria Bucureşti, Vasile Blaga.
Răspunzând celor ce solicită un bilanţ de 8 ani de guvernare PD a Bucureştiului, Videanu a subliniat că perioada 2000 - 2004 a fost caracterizată de şase primari de sector PSD, consilii generale PSD care au avut un singur scop: să-l blocheze pe Traian Băsescu. Actualul edil a mai susţinut că întârzierea tuturor lucrărilor de infrastructură a fost din vina guvernului Năstase.
Cât priveşte propriul mandat, Videanu a afirmat că a preluat "un oraş îngenuncheat de probleme" pe care a reuşit sa-l ridice în picioare. Videanu a mulţumit bucureştenilor pentru răbdarea de care au dat dovadă până în prezent şi pentru răbdarea pe care trebuie să o aibă de acum încolo.
Citiţi şi: "Blaga, "lansat" de Boc la primărie"
Vom reveni cu amănunte. (12:40)