Valer Dorneanu, ales în funcţia de preşedinte al CCR

Valer Dorneanu, ales în funcţia de preşedinte al CCR

Valer Dorneanu a fost ales azi în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale a României, pentru un mandat de trei ani.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat la Palatul Cotroceni, pe cei trei noi judecători CCR care au depus tot azi mandatul, să aibă standarde cât mai înalte de "profesionalism" şi "independenţă".

"În cei 25 de ani de cand exista, Curtea Constitutionala s-a dovedit eficienta in promovarea valorilor fundamentale consacrate de Constitutie. CCR este un facilitator pentru racordarea sistemului normativ la volorile juridice promovate in spatiul european. Daca presedintele vegheaza la respectarea Constitutiei, Curtii Constitutionale ii revine datoria de a promova statul de drept si democratia pentru a asigura drepturile fundamentale ale cetatenilor. Urez succes în activitate judecătorilor care au depus jurământul astăzi. Vă doresc tuturor să contribuiţi la conturarea CCR ca un pol de stabilitate în arhitectura constituţională a statului, inclusiv prin jurisprudenţă clară, coerentă şi predictibilă. Vă îndemn să aveţi permanent standarde cât mai înalte de profesionalism şi independenţă", le-a spus Iohannis acestora.

Ne puteți urmări și pe Google News