Vizită de lucru pe şantier în pantofi de salon. Aşa s-a prezentat ministrul Apărării Mircea Duşa în faţa celor 40 de militari din Vâlcea şi Alba Iulia care lucrează la la reconstruirea podului de pe râul Topologu distrus de-o viitură în urmă cu două săptămâni.
Înconjurat de civili cu funcţii în administraţia locală şi foarte atent să nu se murdăresacă pe pantofi ministrul Duşa a privit de departe cum geniştii lucrează de zor să termine podul în timp record. “Militarii practic se instruiesc aici, este meseria geniştilor să construisacă poduri şi cai de acces în caz de necesitate”, a spus Mircea Duşa.
În cele 25 de minute petrecute pe malul Topologului, cinci miniute a ascultat multumirile autorităţilor pentru sprijinul armatei, iar restul de 20 de miniute a stat de vorbă cu presa.
La plecare militarii i-au prezentat onorul, iar ministrul a fost obligat să intre cu pantofii cu săi de salon in noroi pentru a-i saluta.
Podul de pe râul Topologu a fost distrus de-o viitură în urmă cu două săptămâni, iar până la intervenţia armatei peste 150 de persoane din satul Dosul Râului au fost izolat. Consiliul Judeţean Vâlcea s-a ocupat de proiect si a alocat 100.000 pentru materiale iar Ministerul Apărării a venit cu forţa de muncă grati.