Utile. Se poate efectua Inspecţia Tehnică Periodică în altă ţară din UE?
- Daniel Magureanu
- 28 iunie 2020, 20:30
Una dintre cele mai solicitate întrebări la Registrul Auto Român este legată de efectuarea Inspecţiei Tehnice Periodice a maşinii în altă țară a Uniunii Europene.
Poate fi efectuată ITP în altă țară a Uniunii Europene pentru un vehicul înmatriculat în România? Iată răspunsurile date de RAR:
„Așa cum în România se poate efectua ITP unui vehicul înmatriculat într-un alt stat (în cadrul reprezentanțelor RAR) și vehiculele înmatriculate în România pot efectua ITP în unele țări membre ale Uniunii Europene în baza legislației naționale a acelor țări, fără însă a implica recunoașterea acesteia de către state membre terțe, nefiind posibilă astfel nici recunoașterea în România.
Astfel, din punct de vedere practic, cei aflați în această situație trebuie să se intereseze la nivelul autorităților statului unde se află vehiculul a cărei ITP expiră sau chiar în cadrul unor stații autorizate de ITP din acel stat membru, dacă se poate efectua ITP la vehicule înmatriculate în alte state membre, cu eliberarea documentelor legale doveditoare.
De asemenea, ar fi util să se solicite informații și la societatea de asigurări unde este asigurat vehiculul în cauză cu privire la recunoașterea acestor ITP în cazul implicării acestuia în evenimente rutiere.
Având în vedere faptul că la acest moment dat nu există o soluție europeană agreată și general valabilă cu privire la efectuarea ITP, la revenirea în România vehiculul va trebui să fie supus efectuării ITP în cadrul unei stații autorizate sau a unei reprezentanțe teritoriale RAR, în baza legislației naționale, deoarece vehiculul respectiv nu va figura înregistrat cu ITP valabilă în baza națională de date (cu toate implicațiile legale) chiar dacă dovada privind efectuarea ITP emisă de alt stat membru este încă în termen de valabilitate.”
Altfel, şoferii din România au primit marţi, 23 iunie, o informaţie foarte preţioasă de la reprezentanţii (RAR).
RAR a fost constatat nereguli la peste 40% dintre cele 1.100 de ateliere auto verificate de la începutul anului.
Din această cauză s-a ajuns inclusiv la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, care a primit numeroase plângeri în acest an.
Astfel, ANPC a înregistrat peste 200 de reclamaţii privind nereguli în service-urile auto din Bucureşti, dar şi din Ilfov.
În cele mai multe dintre ele au fost semnalate facturi mărite pentru orele de manoperă şi piesele de schimb.
La rândul lor, şi oficialii Registrului Auto Român au constatat nereguli la peste 40% dintre cele 1.100 de ateliere auto verificate de la începutul anului.
Şoferii trebuie să ştie că înainte de a merge cu maşina la un service, pot verifica online dacă unitatea de reparaţii este autorizată,
sursa: rar.ro