Unde se răsfață Simona Halep. Sportiva a uitat de scandalul de dopaj
- Emma Cristescu
- 17 ianuarie 2023, 21:26
Simona Halep nu a putut concura la Australian Open și a plecat în vacanță. Sportiva se bucură de soare și se antrenează pentru viitoarele meciuri departe de ochii curioșilor. Ea le-a și arătat fanilor fotografii din destinația în care se află.
Simona Halep nu a fost primită la Australian Open, din cauza suspendării provizorii, după ce a fost depistată pozitiv la un control anti-doping derulat la US Open. Cu toate astea, ea a plecat într-un cantonament în Dubai, sub supravegherea unui preparator fizic.
Chiar dacă se antrenează, Simona Halep își face timp și de relaxare. Ea s-a pozat pe plajă, în apropiere de Burj Al Arab, celebrul hotel din Emirate.
Simona Halep, departe de Patrick Mouratoglou
Chiar dacă Simona Halep și-a reluat antrenamentele, Patrick Mouratoglou nu a fost alături de ea pentru că lucrează și cu Holger Rune (19 ani). Danezul este un produs al Academiei Mouratoglou, loc unde a ajuns pe când avea doar 13 ani. Mai mult, antrenorul lui Halep l-a calificat pe Holger în a treia finală ATP consecutivă, la Basel, în Elveția. Jucătorul de tenis (19 ani, nr 25 ATP) l-a învins în semifinale, în două seturi, pe spaniolul Roberto Bautista Agut (34 de ani, nr 22 ATP), scor 7-6 (1), 7-6 (6), după un meci care s-a întins pe durata a două ore şi două minute.În cealaltă semifinală de la Swiss Indoors Basel, Felix Auger-Aliassime (22 de ani, locul 9 ATP) l-a întrecut în două seturi pe spaniolul Carlos Alcaraz (19 ani, locul 1 ATP), scor 6-3, 6-2. Meciul dintre cei doi a durat o oră şi 22 de minute.
„În timp ce Simona Halep se recuperează, ea m-a încurajat să caut o nouă colaborare. Astfel, azi sunt încântat să anunț că mă voi alătura oficial echipei lui Holger Rune”, a scris Patrick Mouratoglou pe Twitter. Contractul dintre antrenorul lui Halep și Holger Rune urma să se termine la sfârșitul lui 2022, dar a fost prelungit.
Mai mult, Patrick Mouratoglou speră ca Holger Rune să devină unul dintre cei mai buni jucători din tenis.
„Succesul, pentru mine, înseamnă obținerea de informații. În această perioadă, vreau să îmi formez o idee foarte clară despre ce trebuie să facem pentru a-l duce pe Holger la următorul nivel. Rune se află într-un moment al carierei sale în care el și echipa sa caută un plus pentru a ajunge la nivelul următor. Cu cât crește mai mult, cu atât munca trebuie să fie mai precisă. Obiectivele lui sunt foarte mari. Întotdeauna a spus că vrea să fie numărul unu. Chiar poate ajunge acolo”, a declarat antrenorul francez.