Una dintre cele mai tari trupe rock vine în România. Show-ul lor, printre cele mai bune din lume
- Gabriel Gachi
- 31 octombrie 2012, 12:35
De joi se pun biletele în vânzare. Trupa va cânta pe 28 iulie, în cadrul festivalului "Rock The City".
Rammstein va concerta la Romexpo, pe 28 iulie 2013, în cadrul "Rock The City". Biletele sunt puse în vânzare începând de mâine, iar primele 2.000 de tichete vor avea o reducere de 20%. Preţul biletelor încă nu a fost comunicat.
După prima apariţie la Bucureşti - la Festivalul Sonisphere din 2010 -, trupa germană revine în Capitală în 2013, cu un nou show incendiar, intitulat "Rammstein and Friends". Concertul este organizat de Marcel Avram şi East European Events, în colaborare cu D&D East Entertainment. Biletele vor fi distribuite exclusiv prin reţeaua Eventim - magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi online, pe www.eventim.ro.