Un român s-a înscris în UDMR în semn de protest

Un român s-a înscris în UDMR în semn de protest

Marian Filimon, şeful Patronatului IMM-urilor din Galaţi, va candida la toamnă pentru un loc Parlament

Un om de afaceri din Galaţi a găsit o modalitate inedită pentru a sancţiona partidele româneşti. Marian Filimon, preşedinte al Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) din Galaţi şi vicepreşedinte la nivel naţional, s-a înscris în UDMR şi va candida la Parlament din partea formaţiunii maghiare, într-un colegiu din centrul municipiului Galaţi. El a declarat agenţiei Agerpres că a ales UDMR deoarece vrea să protesteze "faţă proasta gestionare, în ultimii 22 de ani, a judeţului Galaţi, de către toate partidele româneşti care s-au perindat în puterea locală". "În Colegiul 6 din centrul Galaţiului este crema oraşului, intelectualitatea Galaţiului, în semn de frondă, în semn de protest, în semn de sfidare faţă de cei care conduc judeţul şi pe alegătorii noştri dragi şi scumpi, care votează ca proştii", a explicat Filimon. El a precizat că este "român get-beget". "Toţi moşii şi strămoşii mei sunt aici. Nu am nicio afiliere genetică şi efectiv mă duc la UDMR din motivaţia pe care v-am spus-o. Consider că este un partid serios, de profesionişti. Şi au făcut dovada acestor lucruri: şi-au atins toate scopurile până în prezent", a adăugat Filimon. În momentul de faţă, filiala UDMR Galaţi are aproximativ 150 de membri. "Vreau să-i sfidez pe cei care-i conduc pe alegătorii noştri dragi şi scumpi, care votează ca proştii." CITIŢI ŞI:

  • VEZI care sunt candidaţii UDMR la parlamentare

Ne puteți urmări și pe Google News