Un nou conflict de proporții în Orientul Mijlociu. Libanul a lansat rachete asupra Israelului
- Nicolae Comănescu
- 4 august 2021, 16:09
Un nou conflict s-a înregistrat în Orientul Mijlociu, între două țări care au profunde antipatii una față de cealaltă. Libanul a atacat Israelul.
Două rachete lansate din Liban au lovit, miercuri, Israelul, iar armata israeliană a tras focuri de artilerie asupra teritoriului libanez ca răspuns la atac. Serviciul de ambulanţă israelian Magen David Adom (MDA) a informat că a tratat patru israelieni pentru şoc, dar nimeni nu a fost rănit fizic de explozii de partea israeliană a frontierei. MDA a postat o fotografie pe Twitter în care se vede fum ridicându-se de pe un câmp.
Un nou conflict armat între Liban și Israel
Armata israeliană a anunțat în cadrul unui comunicat că trei rachete au fost lansate din Liban, dintre care una a căzut la mică distanţă de graniţa israeliană, iar celelalte două au explodat în spaţii deschise în interiorul Israelului, provocând incendii mari de vegetaţie. Martori oculari din Liban au raportat, de asemenea, că mai multe rachete au fost lansate spre Israel. Armata israeliană a răspuns cu focuri de artilerie asupra satului Al-Hiam din sudul Libanului, de unde au fost lansate rachetele.
Sirenele care avertizează în legătură cu un atac cu rachete au sunat în mai multe localităţi israeliene, inclusiv în oraşul Kiryat Shmona, în apropiere de frontiera cu Libanul. Oraşul a deschis adăposturile publice împotriva bombelor, dar a subliniat că nu există alte orientări speciale.
Ministrul apărării Benny Gantz şi-a întrerupt şedinţa de informare a diplomaţilor străini cu privire la atacul asupra unei nave din Golful Oman de săptămâna trecută, atribuit Iranului, pentru a se consulta cu premierul Naftali Bennett şi cu şeful Statului Major, Aviv Kochavi.
Două rachete au fost lansate asupra Israelului la 20 iulie
Graniţa a fost în mare parte liniştită de când Israelul a purtat un război în 2006 împotriva gherilelor Hezbollah, care controlează sudul Libanului şi lansează rachete. Dar mici facţiuni palestiniene din Liban au tras sporadic asupra Israelului în trecut, iar două rachete au fost lansate asupra Israelului la 20 iulie, fără a provoca pagube sau răniţi. Israelul a răspuns la acel incident cu foc de artilerie, conform Agerpres.
Aceste incidente au fost până acum de mică amploare şi, prin urmare, se presupune că sunt opera unor organizaţii teroriste mici, şi nu a Hezbollah. Cu toate acestea, experţii militari estimează că Iranul se află în spatele deciziei de a efectua aceste atacuri şi că Israelul se îndreaptă spre o situaţie periculoasă în care se confruntă cu atacuri periodice în nord, scrie TPS.