Un mister din jurul lui Răzvan Simion și Dani Oțil a fost lămurit după 22 de ani. Cine a rupt tăcerea

Un mister din jurul lui Răzvan Simion și Dani Oțil a fost lămurit după 22 de ani. Cine a rupt tăcereaSursa: playtech.ro

Dani Oțil a vorbit despre una dintre marile întrebări pe care și le-au pus telespectatorii de-a lungul timpului, în privința cuplului TV pe care îl formează cu Răzvan Simion.

„Neața cu Răzvan și Dani”, nu „Neața cu Dani și Răzvan”. De ce numele lui Răzvan Simion apare înaintea celui al coprezentatorului Dani Oțil, iată o întrebare pe care și-a pus-o multă lume. Cei doi prezentatori ai matinalului de la Antena 1 nu au vorbit despre această ordine pe care au ales-o, până acum, când Dani Oțil a abordat subiectul.

Un mare mister care plana în jurul realizatorilor matinalului de la Antena 1, Răzvan Simion și Dani Oțil

El a spus că rotițele din logo-ul emisiunii sunt create de el. În anul 1999, acesta le-a desenat și existau două versiuni. În prima versiune, el ar fi apărut primul, iar în a doua colegul său, Răzvan Simion, ar fi apărut primul. În momentul în care a făcut cunoscut logo-ul cu numele colegului său, prezentatorului i-a fost rușine să îi arate și a doua variantă, cea cu numele său.

„Eu am făcut rotițele, eu le-am desenat la cămin. Rotițele sunt un angrenaj. O roată dințată nu e nimic singură, dar cu încă una devine un angrenaj, astea era ideea. Eu le-am desenat în 1999. Și e cu Răzvan și Dani pentru că mi-a fost atât de rușine să întorc foaia. Eu am făcut și invers. Cu Dani și Răzvan, dar când i-am prezentat ideea lui Răzvan, știam că pe spate era invers”,a explicat Dani Oțil.

Răzvan acumulase multă oboseală fizică și psihică, anul trecut. Problemele începuseră după despărțirea de Lidia Buble

El a mai afirmat că nu a vrut să întoarcă vreodată acea foaie. „Dar nu am întors foaia niciodată. I-am spus cred că după 12 ani că erau rotițele și invers. Eu sunt ăla mai supărat și el e mai pozitiv. N-am putut”, a spus Dani Oțil.

Anul trecut, în luna mai, Răzvan Simion vorbea despre oboseala pe care a acumulat-o de-a lungul timpului. Omul de televiziune era marcat și de despărțirea de Lidi Buble. Un subiect care a fost amplu mediatizat în presa vremii.

Răzvan Simion și Lidia Buble s-au despărțit amiabil în anul 2020, după aproape cinci ani de relație. În momentul de față, prezentatorul TV este împreună cu o arhitectă pe nume Daliana Răducan.