Un leu pentru două ore de parcare pe locurile publice. Ce primărie de Sector aplică această regulă din 2019 și ce surpiză neplăcută le pregătește șoferilor care parchează aiurea
- Emil Simionescu
- 28 decembrie 2018, 10:34
Noile tarife pentru ocuparea locurilor de parcare publice, pe termen scurt sau în sistem de abonament, care vor intra în vigoare de anul viitor, au fost stabilite în ședința de joi de către Consiliul Local al Sectorului 4: două ore de parcare vor costa un leu, potrivit unui comunicat al Primăriei Sector 4.
„În funcţie de parcaje - pentru că sunt trei tipuri de parcări: cu barieră, pe stradă şi park&ride - tarifele diferă, dar, în principiu, intervalul tarifar în Sectorul 4 va fi de două ore şi va costa un leu, indiferent de locaţia parcării, mai puţin în park&ride. Deocamdată avem o astfel de parcare, la sol, în zona IMGB şi acolo avem un interval tarifar, de la ora 7,00 dimineaţa la ora 19,00, la un cost de 3 lei. Ulterior acestei ore, adică după ora 19,00, costul este de 3 lei pe oră, astfel încât să nu încurajăm ca acel loc să devină un soi de parcare de reşedinţă pentru cei din zonă, ci, dimineaţa, acesta să fie cât de liber posibil, astfel încât cei care vin din afara Bucureştiului să parcheze acolo şi să plece cu metroul mai departe, în încercarea de decongestionare a traficului”, a explicat Ioan Gâf-Deac, city manager în cadrul Primăriei Sectorului 4, conform unui comunicat de presă transmis de autoritatea locală.
Va exista, totuși, în cazul anumitor parcaje, şi posibilitatea emiterii de abonamente pentru riverani - 20 de lei pe lună pentru persoanele fizice şi 40 de lei pe lună pentru persoanele juridice. Pe lângă acestea însă, vor fi pentru zonele comerciale şi locuri în spic, disponibile pentru plata pe oră, prin aplicaţie, prin SMS sau chiar prin parcometre.
Un alt anunț făcut de edilii Primăriei Sectorului 4 îi vizează pe cei care parchează neregulamentar, de la sfârşitul lunii ianuarie, urmând a fi blocate roţile autoturismelor care parchează fără a avea permisiunea, pe locurile de reşedinţă sau în parcajele publice.
„Măsura este una de prevenţie, în sensul că nu ne dorim să fim hingherii şoferilor. Prima dată când se blochează roata, deblocarea este gratuită, apoi tarifele vor fi progressive”, a precizat Gâf-Deac.
În cazul în care vor călca și a doua oară pe bec, şoferii contravenienţi vor fi sancţionaţi cu 50 de lei, cuantumul amenzii mărindu-se cu cea de a treia abatere la 150 de lei, în cazul unei a patra încălcări a legii, amenda fiind de 250 de lei.
Conform regulamentului adoptat la nivelul Sectorului 4, şoferii sunt obligaţi să ocupe locul de parcare conform specificaţiilor lui, să parcheze pe un singur loc şi să nu ocupe abuziv locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi. În acest ultim caz, tariful de deblocare este 200 de lei încă de la prima abatere şi va putea fi aplicată şi măsura ridicării de îndată a maşinii.
Şi pentru ocuparea locurilor de parcare destinate încărcării maşinilor electrice vor fi blocate roţile şi va exista un tarif mai mare pentru deblocare, se menţionează în comunicat.
„În acest an, prin serviciul call center al Primăriei Sectorului 4, apelabil la 021.9441, cele mai multe sesizări primite de la cetăţeni au vizat ocuparea abuzivă a parcărilor de reşedinţă. O dată cu noile reglementări, o mare parte din aceste probleme se vor rezolva. Cât de curând va deveni operaţională şi activitatea de blocare a roţilor, iar ulterior, cel mai probabil din primăvara anului viitor, locuitorii Sectorului 4 vor avea posibilitatea să solicite Direcţiei de Mobilitate Urbană montarea unor sisteme electronice de blocare a locurilor de parcare”, a menţionat, la rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă