Bărbatul s-a lovit la cap, iar medicii care au ajuns la faţa locului au constatat că a murit din cauza traumatismelor cranio-cerebrale suferiteţ
„Secţia de Poliţie Rurală Tămădău a fost sesizată că I. Florea, de 72 ani, din localitate, a murit după ce a căzut de pe bicicletă, pe strada Bisericii, din comună. La un moment dat, a încercat să scape de mai mulţi câini care s-au repezit asupra sa, după care s-a dezechilibrat şi a căzut într-un canal de scurgere a apei pluviale, in cădere acesta lovindu-se la cap. Medicii au constatat decesul acestuia la Punctul de Ambulanţă Fundulea", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, inspector Ramona Tudor.
Cadavrul a fost transportat la SML Călăraşi pentru efectuarea necropsiei, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a murit bătrânul.