Un alt mister după vânătoarea prințului Emanuel din România. Cum a reușit să fenteze intrarea în carantină

Un alt mister după vânătoarea prințului Emanuel din România. Cum a reușit să fenteze intrarea în carantină

În mod normal, pentru că venea dintr-o țară aflată pe „lista galbenă”, prințul din Liechtenstein ar fi trebuit să intre în carantină înainte de-a pleca la vânătoare.

O altă problemă legată de vizita cu cântec pe care a făcut-o prințul Emanuel von und zu Liechtenstein în România și care s-a lăsat cu un mare scandal după două luni, provocat de uciderea ursului Arthur. Vânătorul nu a stat în carantină, așa cum ar fi fost normal, pentru că venea dintr-o țară aflată pe „lista galbenă”.

Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein ar fi trebuit să stea în carantină în România

El a intrat în România în data de 12 martie, la ora 10:30, prin vama Nădlac, și a mers cu mașina până în aria protejată din Covasna, acolo unde a avut loc vânătoarea. Este vorba despre drum ce a durat aproximativ 12 ore. Dacă procedurile ar fi fost respectate, atunci Emanuel von und zu Liechtenstein ar fi trebuit să intre în carantină.

Pentru a ocoli această măsură, prințul s-ar fi folosit de o derogare permisă de lege. Ori a fost vaccinat, ori a prezentat un test COVID negativ și a stat în România mai puțin de 72 de ore, după cum precizează Antena 3. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Reacția pe care a avut-o prințul după scandalul din România

După mai multe zile în care nu a avut nicio reacție publică, prințul din Liechtenstein, rezident în Austria, a vorbit despre evenimentul din România, care a atras furia opiniei publice. „După ce un urs a pătruns frecvent în așezări, a fost clasificat ca periculos de către autoritățile române responsabile și eliberat pentru tragere. Am dobândit legal și am exercitat autorizația de vânătoare de la autoritățile responsabile.

Îmi pare foarte de rău și aș vrea să prezint scuze pentru că a fost creată o impresie care a făcut ca mulți oameni să aibă sentimentele rănite. Vânătoarea are o lungă tradiție pentru familia noastră. În acest caz, a servit și pentru evitarea pericolului”, a spus prințul medic Emanuel von und zu Liechtenstein pentru presa din Austria. De asemenea, el a mai precizat că țara noastă are cea mai mare populație de urși din Europa, cu aproximativ 8.000 de exemplare.