Udrea nu se află în topul celor mai sexy femei din politică

Udrea nu se află în topul celor mai sexy femei din politică

Pentru că au ştiut cum să îmbine, cu succes, valorile feminine şi influenţa în politică, 49 de femei de pe scena politică românească au intrat în Topul celor mai sexy femei din acest domeniu, realizat de Academia Caţavencu. Elena Udrea, ministrul Turismului, nu se regăseşte în acest top.

Motivul? "Poate o să fiţi imediat tentaţi să ne întrebaţi de ce tocmai Elena Udrea, legendara Blondă de la Cotroceni, lipseşte din catastif.

Răspunsul e simplu şi cavaleresc: pentru că, date fiind criteriile care au stat la baza acestui top (sex appeal, realizări şi influenţă politică, perspective în următorii patru ani), Elena ar fi câştigat detaşat competiţia şi nu era corect faţă de celelalte combatante", arată Academia Caţavencu. 

Nepoata lui Timofte, cea mai sexy

Pe primul loc se află Ioana Timofte, nepoata fostul director al SRI, Radu Timofte. Are 27 de ani, este de profesie avocat, s-a înscris în PSD în anul 2000, iar acum este consilier local.

Pe locul doi s-a clasat Alina Gorghiu, care, în prezent, ocupă un fotoliu de deputat în Parlament din partea PNL.

Pe a treia treaptă a podiumului se află fiica preşedintelui, Elena Băsescu, secretar general al tineretului PD-L.

Următoarele trei locuri sunt ocupate de Silvia Mihalcea, secretar executiv al TSD, Magda Bistriceanu, supranumită "Elena Udrea a PSD-ului" şi de Andreea Vass, membră a PD-L.

Din topul celor mai sexy femei din politică, realizat de Academia Caţavencu, nu lipsesc Monica Iacob Ridzi, Lia Olguţa Vasilescu, Daciana Sârbu, Raluca Turcan, Lavinia Şandru, Roberta Anastase şi Oana Mizil.

 

Ne puteți urmări și pe Google News