TV Alpha Media Medgidia, tăiată de la cablu

TV Alpha Media Medgidia, tăiată de la cablu

Emisia singurului post local de televiziune din Medgidia, TV Alpha Media, a fost întreruptă vineri seara, în jurul orei 22.00, fără ca operatorul de cablu RCS&RDS să dea până astăzi vreo explicaţie.

Conducerea TV Alpha Media informează că "retransmisia a fost întreruptă în mod nejustificat şi independent de voinţa noastră" şi în ciuda sesizărilor înaintate către operatorul de cablu, nu a primit "niciun document oficial care să ne informeze sau să ne avertizeze că transmisia urmează să fie întreruptă". Directorul postului TV, Mioara Gîrbă Ţuţu susţine că operatorul încalcă legea 504/2002 conform căreia, "distribuitorii care retransmit servicii de programe, au obligaţia, la nivel regional şi local, să includă în oferta lor cel puţin două programe regionale şi două programe locale, acolo unde acestea există; criteriul de departajare va fi ordinea descrescătoare a audienţei". TV Alpha Media consideră că prin întreruperea emisiei este îngrădit accesul la informaţie al locuitorilor oraşului Medgidia drept pentru care, "în data de 29 ianuarie, am sesizat şi CNA şi facem toate demersurile legale pentru reintroducerea în grila de programe a postului de televiziune ". TV Alpha Media a mai trecut prin aceeaşi situaţie şi în august 2009 cand retransmisia a fost reluată după un protest al cetăţenilor oraşului. Conducerea postului susţine că "TV Alpha Media a fost, este şi va rămâne imparţială, independentă şi aproape de oameni şi din această cauză influienţa şi presiunea politicului şi-au spus cuvântul şi ne-au cauzat multe probleme încă de la infiinţare". Niciun reprezentant al RDS&RCS nu a putut fi contactat.

Ne puteți urmări și pe Google News