Elevă din Turnu Severin, înjunghiată pe stradă de fostul iubit. Băiatul a încercat apoi să se sinucidă
- Iulia Moraru
- 23 februarie 2024, 17:32
O elevă de 18 ani a fost înjunghiată în plină stradă în Drobeta-Turnu Severin chiar de fostul său iubit. Tânăra s-a urcat singură în taxi și a mers la spital de urgență imediat după ce agresorul a fugit.
Imediat după, tânărul din Turnu Severin, tot de 18 ani, a încercat să se sinucidă. El s-a înjunghiat în gât cu același cuțit cu care și-a lovit fosta iubită de mai multe ori. Martorii prezenți în zonă s-au arătat șocați de gestul băiatului.
Adolescentă din Turnu Severin, înjunghiată de fostul iubit
Potrivit primele informații, cei doi studiază la Colegiu Național Traian, în timp ce incidentul nefericit s-a desfășurat în apropierea Castelului de Apă.
La fața locului au sosit mai multe ambulanțe și mașini de poliție. Agresorul a fost transportat de urgență la spital, iar atât el, cât și fosta lui iubită, sunt în sala de operație.
Se pare că starea adolescentului din Turnu Severin e mai gravă decât cea a fetei, potrivit actualmehedinti.ro.
Elev de 15 ani, înjunghiat în parc de un adolescent de 17 ani, pentru o țigară
Un episod asemănător a avut loc și săptămâna trecută în Roman. Un minor de 15 ani a fost rănit cu un cuțit de un adolescent mai mare în vârstă de 17 ani. Incidentul s-a petrecut în Parcul Municipal din Roman, iar poliția a reținut suspectul pentru 24 de ore.
Agresorul, elev la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, i-ar fi cerut o țigară. În urma refuzului, acesta l-ar fi înjunghiat la piciorul drept pe elevul de 15 ani.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Roman, unde i s-a acordat îngrijire medicală.
Polițiștii din cadrul Poliției Roman au fost sesizați de către personalul medical despre incident și au demarat cercetările. Ei au reușit să identifice și să depisteze suspectul, care se afla în posesia cuțitului folosit la agresiune.
De asemenea, în luna ianuarie, un tânăr a fost găsit pe o bancă într-o baltă de sânge, după ce a fost înjunghiat de cel mai bun prieten. Totul s-a produs după o altercație violentă între cei doi bărbați.