Poliţiştii de frontieră de la Vărşand, judeţul Arad, au descoperit, ieri, trei cetăţeni turci ascunşi într-un TIR care transporta ceapă.
„S-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul turc Ata E., conducând un automarfar înmatriculat în Turcia, încărcat, conform documentelor de însoţire a mărfii, cu saci cu ceapă având ca destinaţie o societate comercială din Germania. S-a trecut la un control al interiorului automarfarului şi s-a constatat că în compartimentul de marfă sunt ascunse trei persoane”, a declarat Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.
Turcii, cu vârste între 20 şi 38 ani, au declarat că vroiau să ajungă în Spaţiul Schengen şi susţin că s-au urcat în camion într-o parcare, profitând de absenţa şoferului, care a declarat că nu ştia de existenţa persoanelor ascunse în camionul pe care îl conducea.
Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în vederea depistării persoanelor implicate în organizarea şi călăuzirea grupului.