Tuneluri săpate cu tehnologia TBM pe Brașov–Sighișoara. Ministerul Transporturilor promite finanțare pentru finalizarea proiectului

Tuneluri săpate cu tehnologia TBM pe Brașov–Sighișoara. Ministerul Transporturilor promite finanțare pentru finalizarea proiectuluiCFR. Sursă foto: Facebook

Proiectul de modernizare a căii ferate dintre Brașov și Sighișoara, amânat ani la rând, înaintează în sfârșit într-un ritm considerat stabil, iar pentru prima dată în România se realizează săpături de tunel cu tehnologia Tunnel Boring Machines (TBM). Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionuț Cristian Săvoiu, a dat asigurări că această investiție va primi finanțarea necesară pentru a fi dusă la capăt.

Tuneluri realizate în premieră cu tehnologia TBM

„Pe nord, cam 50% Braşov-Sighişoara, stadiu de realizare, acolo avem nişte tunele prima oară în România, cu tehnologie TBM (Tunnel Boring Machines – n.r.) se sapă circa 24 de kilometri de galerie în momentul de faţă. E un proiect întârziat, mult aşteptat, din 2020, să creeze efecte. Ce e important e că astăzi de lucrează şi lucrurile merg într-o direcţie predictibilă atâta vreme cât reuşim să asigurăm finanţarea şi vom avea finanţare pe acest proiect esenţial”, a afirmat Ionuţ Cristian Săvoiu, joi, în cadrul Maratonului infrastructurii şi mobilităţii, organizat de Profit.ro.

Tehnologia Tunnel Boring Machines

Tehnologia Tunnel Boring Machines. Sursă foto: Facebook

Situația altor tronsoane feroviare

Un alt tronson modernizat, cel dintre Simeria și Radna, a ajuns la un stadiu de execuție cuprins între 80% și 90%, existând doar o porțiune ușor întârziată în zona Gurasada, potrivit reprezentantului Ministerului Transporturilor. În același timp, în zona Cluj se lucrează la proiecte de infrastructură feroviară aflate în execuție.

Pe direcția est–vest, ruta București–Craiova dispune de un studiu de fezabilitate finanțat din fonduri europene. Recent au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru secțiunile București–Roșiori și Roșiori–Craiova, însă Săvoiu a precizat că nu există încă o sursă de finanțare identificată. Dacă proiectul va fi implementat, durata unei călătorii cu trenul între București și Craiova s-ar reduce la două ore.

Proiecte în desfășurare la nivel național

În ceea ce privește tronsonul Craiova–Caransebeș, acesta se află în procedură de licitație, iar pe ruta Caransebeș–Turnu Severin se lucrează în prezent pe patru contracte distincte, în cadrul unor proiecte aflate în plină derulare.