Romania a castigat ieri cu Moldova dupa un joc slab, in ultimul amical dinaintea marii incercari cu Olanda, din preliminariile EURO 2008.
Reprezentativa Romaniei a invins aseara selectionata Moldovei, scor 2-0, in ultima partida disputata pe stadionul „National”, care va fi daramat. Tricolorii s-au chinuit pentru a invinge Moldova. Singura scuza pentru jocul mediocru practicat de formatia antrenata de Victor Piturca este lipsa de concentrare. Initial, Romania trebuia sa joace astazi, la Siena, impotriva Italiei, campioana mondiala, dar meciul a fost anulat din cauza incidentelor de vineri, de la Catania.
Evolutia de ieri a nationalei constituie un semnal de alarma in perspectiva partidei cu Olanda, care se va disputa pe 24 martie, la Rotterdam, in preliminariile Campionatului European din 2008.
Contra a vrut sa se retraga!
> Publicul prezent pe stadion a continuat „razboiul” cu o parte dintre componentii primei reprezentative. Spectatorii n-au aruncat cu cartofi in jucatori, asa cum se temea Cristian Chivu, capitanul tricolorilor, dar i-au fluierat in multe momente. Fundasul Cosmin Contra si-a atras cele mai numeroase critici din partea fanilor, desele sale erori tehnice dandu-le apa la moara celor prezenti in tribune.
> Multi dintre spectatorii prezenti ieri in tribunele stadionului „National” erau cu gandul la unirea dintre cele doua state si nu pareau prea interesati de meciul de fotbal. „Unionistii” au afisat numeroase bannere: „Acelasi sange, aceeasi tara”, „Pierdut milioane de romani”, „Sangele apa nu se face”.
> „Ma asteptam sa fie 55.000 de spectatori dupa ce am batut Spania. Nu asta va fi fata echipei la meciul cu Olanda”, a spus selectionerul Piturca. „E pacat ca lumea se ia de Contra, care are probleme cu tatal sau”, a declarat si Mutu. „Gurita” a vrut sa se retraga de la nationala, dar a fost „intors” la vestiare de selectionerul Piturca si prietenul Mutu.
Versiune
Mutu, implicat intr-un nou scandal?
Romanii din Florenta discuta aprins, in aceste zile, despre un presupus act de agresiune comis de Adrian Mutu. Starul nationalei ar fi fost implicat intr-un incident petrecut in incinta barului de striptease „Sexy Disco”, din San Domingo (langa Florenta).
La un moment dat, Mutu ar fi cerut ca DJ-ul de la bar sa schimbe muzica si sa difuzeze o manea, fapt care ar fi declansat reactia unei romance aflate in local. Aceasta l-ar fi luat la rost pe jucatorul de la Fiorentina. In acel moment, Mutu s-ar fi infuriat si ar fi batut-o pe femeie! Cel mai valoros fotbalist roman al momentului a mai fost implicat, in august 2006, intr-un mare scandal, dupa ce un ospatar din Constanta l-a acuzat ca l-a batut intr-un hotel din Mamaia. Si Ciprian Marica are probleme. Dupa ce o revista de profil a scris ca atacantul tricolorilor s-a imbatat in preajma Sarbatorilor, Marica a decis sa actioneze publicatia respectiva in justitie. „Le solicit daune de un miliard de lei”, anunta Marica. (Daniel Contescu)
Amical
Romania - Moldova 2-0
Marcatori: Mazilu (76), Mutu (87)
Romania: D. Coman 6 (46, Lobont 5) - Contra 5, Tamas 5 (46, D. Goian 5), Ghionea 5 (46, St. Radu 5), P. Marin 5 (78, Pulhac) - Ov. Petre 5 (46, Codrea 6), L. Rosu 5 (46, Ad. Cristea 5) - Fl. Petre 6 (46, Nicolita 6), Cocis 5 (74, Buga 5), Mutu 7 - Marica 5 (63, Mazilu 7). Antrenor: Victor Piturca
Moldova: Pascenko 6 (46, Calancea 5) - Golovatenco 5, Epureanu 5, Lascencov 6 - Gatcan 5, Ivanov 5, Namasco 5, Tagarlas 5 (58, Bulgaru 5), Comlionac 5 (65, Berco 6) - Bugaiov 5 (46, Rogaciov 5), V. Frunza 6 (46, Alexeev 5). Antrenor: Igor Dobrovolski
Stadion: „National”; Spectatori: 10.000; Arbitri: A. Deaconu 6 - N. Marodin 6,A. Vidan 6