Trei preoți din Vaslui au fost reținuți de DNA

Trei preoți din Vaslui au fost reținuți de DNA

Procurorii DNAi-au reținut, astăzi,pentru 24de ore, pe Sebastian Cristi Jitaru - preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Gheorghe Damian - preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui şi Răzvan Mihail Bumbu - preot paroh la Parohia Văleni, suspectaţi că au şantajat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe Române

În ordonanța de reținere se arată că, în perioada 30 mai 2017 – 14 iunie 2017, ”inculpatul Jitaru Sebastian Cristi a amenințat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobândi, în mod injust, atât un folos patrimonial cât și unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar”.

Procurorii DNA susțin că în aceeași manieră au procedat și ceilalți doi inculpați în intervalul 12 – 14 iunie 2017, cu precizarea că aceștia au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă „avansare”. ”Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentați, la data de 16 iunie 2017, Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.  În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție”, se mai arată în ordonanță.  

Ne puteți urmări și pe Google News