Traumele înfiorătoare ale copiilor sirieni: electrocutaţi, arşi cu ţigara, "colegi de celulă" cu cadavre în descompunere | VIDEO

Traumele înfiorătoare ale copiilor sirieni: electrocutaţi, arşi cu ţigara, "colegi de celulă" cu cadavre în descompunere | VIDEO

Copiii sirieni sunt torturaţi în cel mai îngrozitor mod, închişi în închisori sau răpiţi, şi toate aceste atrocităţi ar trebui mai bine analizate, documentate şi aduse la cunoştinţa opiniei publice, relevă un raport al organizaţiei Salvaţi Copiii prezentat azi Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Descriind situaţia copiilor refugiaţi sirieni, organizaţia de caritate Salvaţi Copiii cere ONU să-şi intensifice prezenţa la faţa locului. Raportorii spun că aproape fiecare copil cu care au discutat a văzut un membru al familiei ucis. Documentul a fost prezentat la începutul reuniunii anuale a Adunării Generale a ONU.

Anterior, trimisul ONU Lakhdar Brahimi a declarat că situaţia în Siria este "extrem de proastă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece". După prima sa vizită în Siria, de la preluarea mandatului, Brahimi a declarat că nu are deocamdată un plan pentru a aduce pacea în ţara măcinată de războiul civil. Deşi problema siriană nu se află oficial pe agenda reuniunii, este de aşteptat să domine discuţiile organizaţiei internaţionale.

Salvaţi Copiii vorbeşte despre numeroase cazuri de abuzuri contra copiilor în timpul celor 18 luni de conflict, izbucnit în urma unor proteste faţă de arestarea şi torturarea unor copii din oraşul Deraa. Copiii scriseseră un slogan binecunoscut al revoluţiei din Tunisia şi Egipt.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un băiat de 15 ani a povestit cum i s-au stins ţigările de piele când a fost sechestrat în clădirea care fusese şcoala lui. Altul a descris cum i s-au administrat şocuri electrice şi cum împărţea celula cu cadavre în descompunere, iar un al treilea, Wael, a descris cum a murit un micuţ de 6 ani, după ce a fost torturat şi înfometat. "L-am privit în timp ce  murea. A supravieţuit doar trei zile şi apoi a murit pur şi simplu", a povestit băiatul de 16 ani.

Cat Carter, purtător de cuvânt al organizaţiei de caritate, a spus: "Întâmplările care mi-au fost povestite de copii sunt absolut îngrozitoare. Am auzit despre copii de 10 ani care au fost torturaţi, copii de 8 ani care ajutau la scoaterea cadavrelor dintre dărâmături, cu propriile braţe, şi aşa mai departe".

Salvaţii copiii a cerut ONU să-şi intensifice prezenţa pe teren, pentru a vedea ce se întâmplă în Siria, pentru a aduna mai multe date despre atrocităţile comise, astfel încât cei vinovaţi să poată fi judecaţi. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/08-PBLcZ8zo" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>