Transformarea miraculoasă a Greciei

Transformarea miraculoasă a Greciei

Condamnaţi după primele două jocuri, elenii au uimit sâmbătă după ce au învins naţionala Rusiei (scor 1-0) şi s-au calificat în "sferturi".

Grecia a reuşit să pună Europa pe jar şi la fotbal. Sâmbătă, elenii au dat lovitura în Grupa A a Campionatul European şi au obţinut biletele pentru sferturile de finală.

După un egal cu Polonia (scor 1-1) şi o înfrângere cu Cehia (scor 1-2), elenii au învins Rusia cu scorul de 1-0 şi au trimis acasă o selecţionată care impresionase în primele două jocuri. Cehii sunt liderii cu golaveraj negativ

Grupa A a fost câştigată de Cehia, reprezentativă care a bătut la limită Polonia (scor 1-0), dar termină cu un golaveraj negativ după trei partide: 4-5. Pentru greci, foşti campioni continentali în 2004, succesul de sâmbătă a reprezentat una dintre puţinele satisfacţii trăite în ultima perioadă. Aflată într-o situaţie economică dezastruoasă, Grecia a avut ieri o zi crucială în plan politic, deoarece au avut loc alegeri parlamentare.

"Un zâmbet pe chipurile compatrioţilor noştri"

Giorgio Karagounis, jucătorul care a marcat golul victoriei în partida cu Rusia, a dedicat succesul conaţionalilor loviţi de criză.

"Atunci când am plecat de la Atena pentru a veni la Euro, le-am spus oamenilor din Grecia, aflaţi într-o situaţie economică dificilă, că vom da totul pentru ei. Această calificare aduce un zâmbet pe chipurile compatrioţilor noştri. Ceea ce îi dă mai multă valoare este modul în care ne-am calificat, depăşind toate obstacolele întâlnite. Acesta este spiritul elen. Jucăm cu inima şi asta contează pentru oamenii din Grecia", a declarat lierul Karagounis. "Le-am spus oamenilor din Grecia, aflaţi într-o situaţie economică dificilă, că vom da totul pentru ei, ca să-i facem fericiţi." Karagounis, căpitanul Greciei Îi aşteaptă pe nemţi la cotitură

Foarte probabil, în "sferturi", grecii vor da peste naţionala Germaniei, favorită alături de Spania la câştigarea turneului. Perspectiva jocului a depăşit graniţele sportive, din cauza disensiunilor ce au avut loc în ultima perioadă între cele două naţiuni pe teme politice şi economice.

Presa de la Atena aşteaptă cu nerăbdare posibila confruntare cu nemţii. "Aduceţi-ne-o pe Merkel!" şi "Nu veţi scoate niciodată Grecia din Euro!", au fost mesajele războinice transmise de ziariştii greci. Fanii eleni au înnebunit de fericire la finalul disputei cu Rusia FOTO: REUTERS

În tabăra înfrânţilor, frustrarea este maximă. Dick Advocaat, selecţionerul Rusiei, a contestat succesul grecilor. "Îi respect pe adversari, dar noi am jucat mai bine decât Grecia şi meritam să ne calificăm. Păcat că nu am reuşit să marcăm la ocaziile avute în repriza secundă", a afirmat antrenorul batav.

Deşi a evoluat pe teren propriu, naţionala Poloniei nu a reuşit să depăşească faza grupelor. Eşecul suferit sâmbătă, în faţa Cehiei, nu a fost primit foarte bine de "leşi", care l-au pus pe liber pe selecţionerul Franciszek Smuda.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/dcpjNzCnnZQ?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> La Wroclaw a ieşit cu bătaie

În oraşul Wroclaw, unde polonezii şi-au încheiat parcursul la turenul final, au avut loc mai multe incidente.

Suporterii s-au bătut cu forţele de ordine, care au fost nevoite să facă uz de gaze lacrimogene.

La acest turneu final grecii nu au primit două lovituri de la 11 metri, în meciul cu Polonia şi în cel cu Rusia

8 ani au trecut de la ultima victorie a Greciei la un European (scor 1-0 cu Portugalia) <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/lbozGzjUrJg?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:

  • Selecţionerul Greciei: "Istoria acestei ţări ne-a inspirat"
  • Grecii au ieşit în stradă. Nu să protesteze, ci să celebreze! FOTO

Ne puteți urmări și pe Google News