Tramvaiul pictat de grafferi porneşte la drum astăzi, la ora 12.00, prin Timişoara. Acesta a fost împodobit de Crăciun şi oferă, până pe 24 decembrie, transport gratuit pe cea mai lungă linie din oraş, respectiv pe fostul traseu al liniei 6.
"Pentru prima zi în care iese pe traseu am adus şi colindători, pentru a face drumul mai plăcut. Călătoriile cu acest tramvai sunt gratuite, pentru toată lumea, de Sărbători. Mulţumirea timişorenilor care apelează la mijloacele de transport în comun e importantă pentru noi", a declarat Cosmin Bradu, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Timişoara. Garnitura a fost colorată timp de câteva zile, săptămâna trecută, de doi artişti grafferi din Timişoara. Alex Neculai şi Flaviu Roua sau Karm şi Jones, după cum sunt cunoscuţi după semnăturile de pe pereţi. Cei doi au împodobit exteriorul tramvaiului cu desene inspirate de sărbătorile de iarnă: crengi de vâsc, un Moş Crăciun, mult roşu şi verde. Acesta este al doilea an în care regia de transport timişoreană "legalizează" graffiti, pe mijloacele de transport.