Traian Băsescu: Competitivitatea să fie obiectivul Guvernului, iar cuvântul de ordine, RESTRUCTURAREA
- Silvana Chiujdea
- 23 ianuarie 2014, 23:17
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul unui eveniment al Camerei de Comerţ Româno-Germane, că obiectivul Guvernului trebuie să fie competitivitatea, iar cuvântul de ordine, restructurarea, menţionând că "nu putem fi competitivi pe deplin până când sectorul de stat nu se diminuează", informează Mediafax.
- Președintele Băsescu către FMI: Taxa pe carburanți, o mare greșeală. Nu-mi cereți să semnez ce negociați
"România trebuie să se uite foarte bine la economia ei, să vadă dacă este suficient de competitivă pentru a intra în zona euro", a mai spus Traian Băsescu, adăugând că, fără o economie competitivă, şansele de a supravieţui şi a continua evoluţia în zona euro sunt extrem de mici. Obiectivul major al Guvernului
Preşedintele a atras atenţia că obiectivul major al Guvernului trebuie să fie competitivitatea.
"Aici nu ne putem plânge de investitorii străini, este clar. Sectorul privat este competitiv. (..) Marea problemă este sectorul de stat, fie că vorbim de marile companii de transport feroviar, fie că vorbim de operatorii de energie sau producătorii de gaze", a spus Băsescu. Cuvântul de ordine, "restructurarea"
Cuvântul de ordine care trebuie folosit este "restructurarea", a explicat preşedintele.
"Aici trebuie folosit cuvântul de ordine restructurare, creşterea performanţelor în investiţii pentru modernizare. Sunt conştient şi de faptul că nu putem fi competitivi pe deplin până când sectorul de stat nu se diminuează, prin privatizări, parţiale sau majoritare", a precizat şeful statului.
Traian Băsescu a atras atenţia că "avem această problemă, a managementului în companiile de stat şi a calificării forţei de muncă". Obiectivul major al României
Preşedintele a spus că obiectivul major al României este să continue procesele de integrare europenă, pentru că "nu poate rămâne, economic, social, politic, în afara unui proces puternic de integrare în structurile europene, chiar dacă ne aflăm la periferie".
"Obiectivele sunt acompaniate de un parteneriat cu FMI, Comisia Europeană şi cu Banca Mondială şi programele care au fost şi vor fi convenite în continuare cu această troică parteneră cu guvernul României vor fi orientate spre atingerea acestor obiective. Integrare, integrare, integrare, singura şansă ca România să ajungă, în timp, la un nivel de performanţă economică, socială, de satisfacţie a populaţiei, care să fie cu adevărat la nivel european", a spus Traian Băsescu.
Preşedintele a mai arătat că trei dintre criteriile de la Maaschtrict sunt îndeplinite, apreciind că anul aceasta avem şansa să îndeplinim toate cele cinci criterii. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
- RESPECT! Studenta care a murit în ACCIDENTUL aviatic din Apuseni era VOLUNTARĂ în programul de transplant
- CAUZA ACCIDENTULUI aviatic din Apuseni. AVIONUL avea GHEAȚĂ pe ARIPI. Ce voia să FACĂ IOVAN pentru A DEZGHEȚA avionul și CE A PROVOCAT PRĂBUȘIREA
- UPDATE. Peste 400 de jurnalişti PROTESTEAZĂ faţă de PRACTICILE DEGRADANTE DIN PRESĂ. Andrei Pleşu, printre semnatari
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- AROGANŢĂ şi TUPEU. LUXUL și OPULENȚA clanului de ROMI care a LINȘAT cu BÂTELE un tânăr în PLINĂ STRADĂ | GALERIE FOTO
- IMAGINI RARE cu explozia navetei Challenger| GALERIE FOTO
- Vedetă depăşită în celebritate de PRIETENA-stripperiţă cu FUNDUL mare. E acuzata că l-a photoshopat / GALERIE FOTO