Traian Băsescu a pierdut referendumul doar la USL şi la televiziunile lui Dan Voiculescu

Traian Băsescu a pierdut referendumul doar la USL şi la televiziunile lui Dan Voiculescu

Cu doar două ore înainte de anunţarea exit-poll-urilor privind referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, Antenele şi liderii USL anunţau o prezenţă la vot care o întrecea cu mult pe cea a BEC de la orele 20.00.

În timp ce BEC estima că la orele 20.00, aproximativ 37, 67% dintre cetăţenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, numărătoarea paralelă a USL indica o prezenţă de 41, 88% la ora 21, iar liderii Uniunii  anunţau o participare la urne de 45%. În paralel, şeful campaniei electorale al USL, Relu Fenechiu a prevestit că, până la ora 23.00, când se vor închide urnele de vot, prezenţa ar fi putut să ajungă la 52%. Informaţiile prezentate de liderii USL au fost preluate imediat de Antena 3, care le-a prezentat ca date sigure, în ciuda faptului că, potrivit datelor oficiale furnizate de BEC, pentru atingerea unui grad de prezenţă de 52% ar fi fost necesar ca in doar 3 ore, în intervalul 20.00-23.00, la urne să se prezinte 15% din electoratul cu drept de vot. Ulterior, conform datelor furnizate de BEC la ora 00.30, prezenţa la urne la ora 23.00 a fost de 45, 92%.

Astăzi, după centralizarea rezultatelor din 99,97% dintre secţiile de votare, 46,23% dintre alegătorii cu drept de vot s-au prezentat la vot la referendumul privind demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Pentru validarea referendumului ar fi fost necesară o prezenţă de 50% plus unu din cetăţenii cu drept de vot.