Tragedie în Ucraina

Tragedie în Ucraina

Nouă persoane au murit azi-noapte într-un incendiu care s-a produs într-o sală de jocuri din Dnipropetrovsk, în estul Ucrainei, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, relatează AFP.

Autorităţile au adăugat că bilanţul riscă să crească. Un prim bilanţ menţiona zece morţi şi vorbea despre o explozie.

"În urma incendiului, opt persoane au decedat pe loc şi o a noua a murit la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al reprezentanţei regionale a ministerului la Dnipropetrovsk, Stanislav Lagno.

Unsprezece persoane au fost spitalizate, dintre care şase cu arsuri, iar cinci din cauza intoxicării cu fum, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului la Kiev, Igor Krol. Răniţii "sunt în stare gravă şi bilanţul ar putea creşte", a precizat Lagno.

Un incendiu, ale cărui cauze sunt necunoscute pentru moment, s-a declanşat într-o sală de jocuri situată într-o clădire rezidenţială cu cinci etaje.

Sursa: Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News