TRAGEDIA DIN FRANŢA. LISTA pasagerilor din AUTOCARUL MORŢII

TRAGEDIA DIN FRANŢA. LISTA pasagerilor din AUTOCARUL MORŢII

Autorităţile sucevene au dat publicităţii lista pasagerilor care se aflau în autocarul care s-a răsturnat, ieri dimineaţă, în Franţa, pe autostrada A8. Au fost confirmate 40 de persoane rănite.

Printre victimele tragicului accident care a avut loc lângă Nisa se numără un bebeluş care şi-a pierdut viaţa. Alte 12 persoane au fost rănite grav iar 30 sunt internate cu leziuni care nu pun viaţa în pericol. De asemenea, şapte persoane nu au necesitat intervenţii medicale, în urma accidentului. Pasagerii răniţi sunt internaţi în şase spitale din regiunea în care s-a produs accidentul. Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, în jurul orei 9:30, pe autostrada A8. Autocarul circula  pe direcţia Aix-Nisa. Autorităţile franceze au decretat stare de urgenţă în zonă. Potrivit poliţiei, accidentul a avut loc accidentul din cauza unei pene de cauciuc. Consulul General din România în Marsilia a fost la spitalul din Toulon, unde au fost transportate o parte dintre victime.  Acesta a declarat, citat de nicematin.com, că tragedia nu a fost cauzată de o eroare umană iar vehiculul a fost în stare bună.  "Avem revizii tehnice, suntem încă în Europa", a declarat Ioan Morar. Autocarul plecase de la Madrid sâmbătă seara trebuia să se întoarcă în România. Autorităţile franceze au declanşat aşa numitul "plan roşu", care se presupune mobilizarea excepţională a resurselor de urgenţă. Zece elicoptere şi treizeci de ambulanţe au fost trimise la locul tragediei. Lista pasagerilor Pe lista pasagerilor apar 40 de persoane, iar în antet este trecută firma Happy Day SRL, societate care face parte din grupul de firme deţinute de familia Roşu. De altfel, unul dintre administratorii Roşu Tour a infirmat faptul că autocarul ar fi fost închiriat unui transportator sucevean.

Ne puteți urmări și pe Google News