TOPUL JUDEŢELOR CAMPIOANE la Bac-ul de toamnă! VEZI locul unde au promovat peste 38% dintre candidaţi
- Andreea Ciulac
- 2 septembrie 2012, 13:38
Dacă majoritatea profesorilor din ţară s-au îngrozit să-şi vadă elevii picaţi a doua oară la examenul maturităţii, dascăli gorjeni au motive de bucurie: peste 38% dintre candidaţii Bacalaureatului de toamnă au reuşit să ia note de trecere şi să ridice ştacheta judeţului. Elevii din Constanţa au înscris şi ei un procent de circa 36%.
Sfârşitul celei de-a doua sesiune de Bacalaureat din acest an se anunţă a fi la fel de sumbru ca şi anul trecut, când media pe ţară a depăşit puţin peste 19 de procente. În unele judeţe însă, situaţia arată ceva mai bine. Cei mai silitori candidaţi par să fie elevii din Suceava, dar şi cei din Constanţa şi Gorj. Primii au intrat în top cu o promovabilitate de aproximativ 38 de procente şi note cuprinse între 6 şi 6,99, iar un elev a reuşit performanţa de a lua o notă de 9. În acelaşi clasament se numără şi elevii din Gorj, cu 38,88% de candidaţi norocoşi, cel mai mare procent de până acum. Constănţenii nu s-au lăsat nici ei mai prejos: circa 36% dintre elvi au reuşit să treacă cu brio examenul maturităţii.