Tony Blair va preda un curs la Yale

Tony Blair va preda un curs la Yale

Fostul premier britanic va preda un curs despre "credinţă şi globalizare", în anul universitar care începe în septembrie, a anunţat instituţia ce face parte din Ivy League, transmite Reuters.

Yale, universitatea la care a studiat preşedintele american George W. Bush, a precizat că Blair a fost numit Howland Distinguished Fellow, un post care datează din 1915 şi a fost ocupat de personalităţi precum fostul premier indian Indira Gandhi şi jurnalistul Sir Alistair Cooke.             Blair, devenit emisar internaţional pentru dezvoltarea economică a palestinienilor după ce şi-a încheiat mandatul de premier anul trecut, va participa şi la alte evenimente ale campusului din New Haven, Connecticut, unde va preda acest curs ce durează o jumătate de an, a adăugat instituţia de învăţământ.             El intenţionează de asemenea să înfiinţeze Fundaţia Faith Blair, cu sediul la Londra, înainte de a prelua acest post, a adăugat universitatea.             Fundaţia este menită să examineze rolul religiei în lumea modernă şi să promoveze înţelegerea între creştinism, iudaism şi islam.             Tony "Blair a demonstrat o conducere remarcabilă în aceste domenii şi este foarte calificat pentru a susţine această perspectivă", a declarat preşedintele Yale, Richard Levin.

Ne puteți urmări și pe Google News