Două vorbe pentru conducerea RCS-RDS

Nu e vorba de lecții, că toți suntem egali. Însă principiile meseriei sunt universale și nu se negociază.

Luni seara, Dragoș Pătraru critică tăcerea propriului canal, Digi 24, în fața subiectului înregistrărilor făcute în DNA.

Marți seara, Cosmin Prelipceanu, redactorul-șef al Digi 24, îl amenință cu judecata.

Postul de televiziune argumentează.

Prelipceanu susține că ”jurnaliștii sunt provocați” ca să relateze despre cazul procesului de șantaj dintre șefi ai Antenelor și șeful RCS ”înainte ca autorităţile judiciare să dispună măsurile legale, pentru a se stabili adevărul judiciar”.

Și, spune el, „astfel am încălca obligația fixată de instanță”.

Dar să stăm liniștiți, Cosmin Prelipceanu ne asigură că ”nu vom încălca interdicția”.

1. Pentru jurnaliștii Digi, meseriași onești puși într-o situație limită: instanța nu are niciun drept să vă impună vouă ce să relatați sau să nu relatați.

Puteți povesti orice considerați relevant pentru publicul vostru!

Voi nu sunteți parte în proces.

Și, chiar dacă ați fi, sunteți protejați de Legea Audiovizualului!

Potrivit legii care guvernează televiziunile și radiourile și care-și extrage esența din Constituție, nimeni nu se poate amesteca în alegerile editoriale ale unei redacții.

Nici măcar o instanță.

Dacă alege să nu relateze, Prelipceanu face asta pentru că:

Așa vrea.

Ca să apere interesul companiei.

Să protejeze persoane din conducere.

În nici un caz pentru că i-ar fi cerut-o vreo instanță, fără drept de a-i impune așa ceva!

2. Pentru copiii și tinerii care visează să se facă ziariști: știm că vreți să deveniți reporteri sau vedete TV pentru că vi se pare cool.

Și chiar este.

E bine să fii în răspărul Puterii, al Guvernului, al Serviciilor secrete și al marilor corporații.

Nimeni nu se face jurnalist ca să citească în 2017 la televizor comunicate ale conducerii, cu aerul sumbru al lui George Marinescu din 1989.

Priviți imaginile acestea, cu deschiderea buletinului ”de știri” al Digi 24!

Ele vor rămâne în istoria ciclică a costumelor închise la culoare.

Să nu uităm de unde a pornit totul: directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a ajuns inculpat în procesul de șantaj pentru că a ținut în mână o investigație pe care el, ca șef exclusiv de business, nu trebuia să o vadă înainte de difuzare.

Dacă nu o avea la dispoziție, Alexandrescu nu putea comite ceea ce DNA și prima instanță consideră un șantaj.

Tot un gen de alunecare din profesie comite și Cosmin Prelipceanu când abandonează moștenirea redactorilor-șefi, apucându-se să prezinte nu știri, ci interese comerciale sau legale ale RCS-RDS drept știri!

Nu e vorba că faptele celor doi sunt egale, una e în tribunal, a doua pe tv, ci doar că ele pleacă de la încălcarea normelor meseriei.

În primul caz, managerul Alexandrescu se pretinde ziarist și este condamnat în prima instanță.

În cel de-al doilea, ziaristul Prelipceanu vorbește în numele cotației la bursă a acțiunilor RCS-RDS!

3. Pentru patronii RCS-RDS: acum un an erați încântați de felul în care se nasc anumite investigații.

”Vrem și noi să servim publicul așa la Digi!”, ați spus.

Răspunsul pe care vi l-am dat atunci e valabil și acum, fără nicio vanitate, fără nicio pretenție de lecție.

E doar o părere.

”Voi nu aveți nevoie să transferați altă conducere și alți jurnaliști, ci jurnaliștii care există în Digi 24 au nevoie de libertate!”.

Investigațiile, reportajele și știrile de interes public nu se nasc cu voie de la instanță sau de la patroni. Ele apar în libertate sau deloc.

Aceasta nu mai e o părere, ci e regula de fier a presei.

Și motivul pentru care există tineri și tinere care vor să devină ziariști.

 

Ce a spus Dragoș Pătraru în emisiunea pe care o prezintă: „Un subiect ocolit aici la Digi 24, în ultimele zile. Da, un subiect tabu. Cum domnule, există așa ceva, la instituția care stă toată ziua cu dreptatea și cu adevărul în gură? Ce chestie, n-aș fi crezut una ca asta!”

Vedeți, fraților, de ce este foarte important să existe cât mai multă presă, cât mai multe instituții media? De ce e greșit să ieșiți în stradă și să cereți închiderea unor posturi TV?

Indiferent de orientare, presa trebuie să existe și să fie de mai multe feluri. Pentru că, iată: un subiect pe care îl abordează unii, de dimineața până seara, la alții nu există. 

Avem de-a face cu un soi de imbecilitate din partea multor jurnaliști, mai ales când vine vorba despre deontologii de serviciu.

Așadar, despre subiectul pe care oamenii de la Digi24 nu-l abordează, pentru că frică, pentru că prostie, nu contează. Oricum, este incredibilă asta. Apar unii cu niște acuzații grave și tu te faci că plouă, deși între minciunile și manipulările pe care le lansează acei oameni – oho, sunt destule – se află și chestiuni grave, de interes public, care trebuie dezbătute serios în societate. Dar, nu, tu te uiți în altă parte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Urât e să fii slugă, mă.

Ioan Bendei a fost administratorul RCS&RDS. Nu mai este acum, dar ceva tot este, pentru că umbra lui se întinde și acum asupra postului. O umbră care face pe mulți să tremure, dar așa e la umbră, nu e ca la soare: mai stânge la sfârcuri, bă băieți. 

(…) Dintr-un punct, amănuntele sunt jenante. Bendei umblă după el cu un telefon ca să-l ducă la DNA, să i-l dea ofițerului cu pricina, care nu fusese găsit acasă de lucrătorii de la RCS&RDS. Serios? Bă, sunteți nebuni?! Eu am cumpărat zilele trecut acțiuni la firma asta. Cum e posibil așa ceva?”