Vorba-aceea şi punând accentul unde trebuie, oricât de Putín, n-ajunge ca Stalín!! Sigur, în condiţiile în care dezgustul general continuă, iar greaţa se-ntinde ca o pată de grăsime pe faţa de masă a lumii.

Care lume se ascunde printre zdrenţele „corectitudinii politice”, paralizată de frică în faţa ambiţiilor expandate până la clinic ale liderului de la Moscova.

Dacă însă dorinţa lui paranoică de a fi ţarificat, idolatrizat, glorificat, hiperbolizat şi extraordinarizat – eforturi de PR ce împrăştie împrejur fumuri de Petru cel Mare şi ifose de Napoleon – nu l-ar mistui atâta, Vladimir Putin ar putea fi demontat şi dat jos de pe piedestalul construit cu multă trudă de regimentele de siloviki. Apoi, în ritm de balalaikă, ar putea fi trimis să joace, fie, pe partea serioasă, în piesa „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, a prietenului nostru, Matei Vişniec, fie, pe partea pur anecdotică, în benzi desenate cu subiect zurliu şi cu eroi fiţoşi, dar bufonarzi.

Mersul lui de răţuşcă serioasă, ce contrastează comic cu covorul roşu fără capăt, trecând solemn printre uşile palatului Kremlin, strivitor de înalte şi obositor de imperial aurite, după aceea, talia lui pitică (1,67 m), un complex care l-a făcut să poarte numai pantofi cu toc (însă ascunşi cu dibăcie de manşeta pantalonului mult mai lung!) sau să dea ordin ca toate filmările oficiale cu interlocutori mai zdrahoni ca el să fie făcute doar de jos în sus ori în poziţia aşezaţi pe scaune / fotolii – toate acestea (la care se adaugă ridicolele manevre de „batmanizare” forţată: ba pescar, ba aviator, ba călăreţ, ba vânător!) îi aduc, în opinia mea, un mare deserviciu de imagine. Îl fac să dispară, ca într-o magie de Copperfield, de pe solemna scenă a geopoliticii şi să-l facă să reapară în subsolul unui „variété” de duzină, plin de fum şi duhnind a sudoare şi iuft, specific oricărei periferii (spre a păstra continuitatea, preferabil moscovită!).

Iar, la final, dacă i-am da jos hlamida imperială cu modele KGB romantice, în mod sigur am găsi sub ea tot mujiceasca rubaşcă. Nu mai rămâne decât ca Harap-Alb să se lase copleşit de emoţie şi să-l invite la un Vals nr.2 al lui Şostakovici pe omologul său, negativ, Spânul(!).

Părerea mea este că, dacă întorci ocheanul şi te uiţi invers spre acest pinguin blond, spelb şi cu faţa de ceară (nuanţa faţadă-Lubianka!), perspectiva poate fi nemiloasă. Adică, în realitate, el să fie mult mai insignifiant decât însuşi modelul său genuin-gruzin. Şi asta, în condiţiile în care „Corifeul științei”, „Părintele Popoarelor”, „Geniul strălucit al umanității”, „Marele arhitect al comunismului”, „Grădinarul fericirii umane” etc. nu măsura decât 1,55 m!

În Rusia, totul este relativ, nesfârşit şi imprevizibil. Iar cetăţeanul de rând, un tradiţional, binecunoscut, legendar şi regulamentar consumator de votcă, gândeşte liber doar într-un singur loc. „ Să iau 50 de ml – e cam puţin, să iau 100 – e mult…Ia, mai bine să iau eu 200!”.