Timişoara: O femeie de 40 de ani în moarte cerebrală salvează 3 vieţi
- Georgeta Petrovici
- 11 septembrie 2012, 09:18
A şasea intervenţie de prelevare de organe din acest an a început, luni seară, în jurul orei 20, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara (SCJUT). Rinichii şi ficatul unei femei de 40 de ani, aflate în moarte cerebrală, vor salva alte 3 vieţi.
Medicii timişoreni, împreuna cu echipe de specialişti în prelevare de organe din Bucureşti şi Cluj Napoca, au lucrat toată noaptea pentru a preleva ficatul şi rinichii de la o femeie de 40 de ani, aflată în comă profundă. "Pacienta a fost internată luni dimineaţă, în stare de comă profundă, în urma unui anevrism cerebral rupt. Luni seară a fost declarată în moarte cerebrală, iar familia a fost de acord cu prelevarea ficatului şi rinichilor", a declarat Dan Ilincariu, coordonatorul de transplant de la SCJUT. Ficatul a fost preluat de medicii din Bucureşti, iar rinichii de cei din Cluj Napoca.
Deşi Timişoara este centrul medical cu cele mai multe reuşite în ceea ce priveşte prelevarea de organe de la pacieni aflaţi în moarte cerebrală, aici nu se fac transplanturi de organe. Anul acesta încă oficialii SCJUT au început demersuri pentru a deveni official şi centru de transplant.