Tibor Selymes s-a dat lovit după ce a făcut accident

Tibor Selymes s-a dat lovit după ce a făcut accident

Jeep-ul fostului internaţional a intrat pe contrasens şi a lovit o maşină în care se aflau patru jandarmi. Fundaşul stânga al Generaţiei de Aur spune că la volan se afla viitoarea lui soţie.

Antrenorul Tibor Selymes a provocat ieri dimineaţă un accident rutier soldat cu patru răniţi. Incidentul în trafic s-a produs în jurul orei 6.00 dimineaţa, pe raza localităţii Timişul de Jos, judeţul Braşov. Autoturismul, un jeep BMW luat în leasing de clubul Astra Ploieşti, dar care-i va rămâne fostului internaţional, a intrat pe contrasens şi a lovit maşina în care se aflau cei patru jandarmi, automobil care se deplasa regulamentar pe ruta Braşov - Breaza spre serviciu. Accidentul s-a produs într-o zonă de carosabil dreaptă, nu în vreo curbă.

A fost Selymes beat la volan?

Incidentul rutier a fost deosebit de violent, fiind nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare. Una dintre victime a ajuns direct pe masa de operaţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

"A fost o intervenţie dificilă. A fost nevoie să decopertăm bordul. Conducătorul auto e într-o stare mai gravă, se află în operaţie. În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru militari şi o maşină de teren. Domnul Selymes era în maşina de teren. Toţi cei patru militari au fost duşi la spital", a spus Ciprian Sfreja, de la ISU Braşov.

Martorii susţin că de la volan a coborât un bărbat îmbrăcat într-o cămaşă albă, deşi, "oficial", la volan s-a aflat Dana Călin, viitoarea logodnică a lui Selymes. Se pare că fostul internaţional caută să scape de răspundere, pentru că ar fi petrecut câteva ore într-un club din Predeal şi ar fi consumat băuturi alcoolice.

"A plecat de teama presei"

Temându-se, probabil, de un dosar penal, Tibor şi-a expus iubita, obligând-o să treacă la volan în locul său.

Fostul internaţional a fost dus la Spitalul Judeţean din Braşov pentru recoltarea probelor de sânge în vedera stabilirii alcoolemiei, fapt care evidenţiază faptul că nici autorităţile nu cred că la volan ar fi fost Dana Călin, ci iubitul său.

În apărarea fostului internaţional a sărit imediat impresara Ana Maria Prodan, cea care îi va fi naşa de cununie a fostului internaţional. "Este adevărat că Tibi era în maşină, dar nu conducea. A plecat de la locul accidentului de teamă că va veni presa şi va interpreta. În nici un caz nu era la volan", a explicat Ana Maria Prodan de ce Tibor Selymes a plecat imediat după accident şi n-a aşteptat măcar sosirea primului echipaj de Poliţie la faţa locului.

Tehnicianul Tibor Selymes a avut un an foarte agitat. Fostul fundaş stânga al naţionalei din Generaţia de Aur a început campionatul pe banca tehnică a Astrei, dar a fost concediat după două etape. S-a mutat la Târgu-Mureş, dar a fost dat afară şi de la FCM. S-a întors la Astra, dar a fost din nou destituit (pentru a treia oară în 18 etape!). Din această iarnă a fost înlocuit de portughezul Antonio Conceicao, iar Tibor nu mai poate antrena nicio altă echipă de Liga I, potrivit regulamentelor.

DRAME PE ŞOSELE

Mironaş şi Iordache au victime pe conştiinţă

Lumea fotbalului din România a fost cutremurată de nenumărate incidente rutiere.

Chiar în acest început de an, pe 6 ianuarie, Mircea Lucescu a comis o eroare de începător în trafic, traversând o linie de tramvai fără să se asigure. "Il Luce" stă de atunci în spital şi a fost supus şi unei operaţii.

În ultimii ani s-au înregistrat şi alte evenimente de acest gen, unele încheiate tragic. În 2000, Marian Albu a traversat tot fără să se asigure o linie de cale ferată, iar maşina a fost spulberată de un tren. Socrul fostului director economic a decedat în accident.

Cătălin Dănilescu, fiul conducătorului dinamovist Constantin Dănilescu, a omorât un bătrân într-un accident de circulaţie, dar a scăpat de puşcărie după ce trecerea de pietoni a fost "mutată", se pare, peste noapte câţiva metri mai încolo!

Tudor Chiacu, un nepot al lui Gigi Becali şi fost junior la Dinamo, a intrat, în 2005, într-un grup de muncitori, omorându-i pe doi dintre aceştia.

Un alt fost dinamovist, fundaşul Adrian Iordache a dat peste un om pe autostrada Bucureşti - Piteşti. Iordache a scăpat după ce a prezentat instanţei varianta că omul era deja mort la momentul impactului.

Ioan Ovidiu Sabău are şi el o victimă pe conştiinţă, susţine fostul impresar Ioan Becali. Pe 28 februarie 1998, Simion Mironaş, fost jucător la Dinamo, Rapid şi Gloria Bistriţa, a ucis un om şi a accidentat grav o altă persoană la doar câteva zile după ce permisul îi fusese suspendat pentru că a lovit o femeie însărcinată!