Test rapid pentru depistarea noului coronavirus. Afli rezultatul în zece minute!
- Ionel Sclavone
- 27 august 2020, 20:09
Un test foarte rapid pentru depistarea noului coronavirus va fi lansat pe piața românească începând din 4 septembrie.
Noul test este dezvoltat de compania DDS Diagnostic și a primit avizul Agenției Naționale a Medicamentului din România. Drept urmare, după o perioadă de evaluări, comparații și testări specifice, pentru a se obține calitatea dorită, s-a hotărât scoaterea acestora pe piață, după 4 septembrie.
DDS Diagnostic este un IMM cu capital integral românesc și activează ca producător de truse IVD începând cu anul 2002. Firma este înregistrată în baza de date a Comisiei Europene a producătorilor agreați pentru dispozitive de diagnostic in vitro COVID-19.
Testele au marcaj CE și sunt produse în sistemul de management al calității dispozitivelor medicale de diagnostic, ISO 13485:2016.
„Scopul nostru este să furnizăm truse cu performanțe înalte, ușor de utilizat, robuste, care să faciliteze actul medical atât pentru pacienți cât și pentru medici, la prețuri cât mai reduse. În prezent producem în România mai multe tipuri de truse de testare, de calitate excelentă, la costuri competitive și deja planificăm expansiunea internațională”, a declarat Dr. Dana Stan, CEO și fondator DDS Diagnostic, conform capital.ro.
Testele rapide se realizează din sânge capilar (din deget), venos, ser sau plasmă, iar rezultatele se obțin în 10 minute. Specificitatea pentru IgG este 100,0%/98,0% iar pentru IgM 95,0%/97,1%, cu peste 99% repetabilitate. Acestea nu dau interferențe cu virusul gripal obișnuit astfel încât cu ajutorul testelor se poate pune diagnostic diferențial.
Cum se aplică testul
Procedura de testare este foarte simplă. Se aplică o picătură de sânge, din deget, în locașul indicat pe casetă și se adaugă imediat 2 picături de soluție tampon (buffer). Apoi se lasă pe o suprafață plană pentru zece minute, după care se citește rezultatul. O linie roșie în zona IgM și/sau IgG indică un test pozitiv.
Testul rapid este pentru detecția anticorpilor și este complementar testului PCR. Este extrem de util în testarea rapidă a unui număr cât mai mare de persoane simptomatice sau asimptomatice, a personalului medical sau a celor care au ieșit din perioada de carantină. De asemenea, este util și în testarea persoanelor care intenționează să doneze plasma pentru pacienții cu forme grave de COVID-19.
Prețul estimat al testelor va fi între 21-23 lei plus TVA pe bucată, iar testarea poate fi făcută numai de către personal medical.
Departamentul de Cercetare-Dezvoltare al companiei, coordonat de fondatoarea dr. Dana Stan, este format dintr-o echipă multidisciplinară fiind implicat în peste 17 proiecte de cercetare în parteneriat cu instituții de cercetare și universități de prestigiu din România și din lume. Scopul principal al proiectelor a fost dezvoltarea si punerea pe piață de noi metode si dispozitive de diagnostic.