Templul DIGITAL al programatorului afectat de schizofrenie care l-a vazut pe Dumnezeu

Templul DIGITAL al programatorului afectat de schizofrenie care l-a vazut pe Dumnezeu

Terry A. Davis este desigur un personaj de poveste: un schizofrenic extrem de inteligent si talentat care a creat un “templu digital”, sustinand ca asa i-a spus Dumnezeu sa faca. Un program pe calculator, TempleOS, o opera incredibila, la care Terry a lucrat mai bine de 10 ani. Opera insa pe care foarte putini sunt in stare sa o inteleaga, si vom vedea de ce.

Terry A. Davis s-a nascut in 1969 in America, la West Allis in Wisconsin, fiind al saptelea din opt frati. De mic copil a inceput sa foloseasca un Apple II dotat cu un program special pentru copiii de la scoli elementare. Plin de talent si de curiozitate micul Terry a invatat imediat cum sa programeze acest calculator si a devenit pasionat de aceasta lume. Pe cand avea 21 de ani a invatat sa programeze in Assembly pe un Commodore 64 si talentul nu l-a abandonat. Dimpotriva! La varsta de 26 de ani a fost angajat de o firma pentru ralizarea unor sisteme operative.

Pana aici nimic extraordinar – exista multi tineri talentati capabili sa programeze si sa dezvolte sisteme operative.

Viata lui Terry insa a luat o intorsatura negativa in 1996, pe cand avea 27 de ani, si cand a inceput sa vada persoane imbracate in costum cu cravata care il urmareau – cel putin asa credea el. I se parea ca acestia conspirau impotriva lui. S-a declansat in acest mod schizofrenia lui Terry – perioada cea mai dificila fiind din 1996 pana in 2003. Terry a urmat un tratament si s-a vindecat – sau, cum spune el insusi, a devenit un altfel de nebun.

Ne puteți urmări și pe Google News

In 2003 Terry a inceput opera vietii lui: proiectul TempleOS. Un proiect, sustine Terry, care i-a fost cerut de catre insusi Dumnezeu – care i-ar fi vorbit cu o voce ca de calculator cerandu-i sa dezvolte un sistem operativ in care sa descrie un nou Templu.

Terry A. Davis, programator talentat, nu a stat pe ganduri – s-a pus imediat pe treaba.

Au urmat 10 ani de munca intensa – ani in care a programat in continuu, ajungand sa scrie un program care are nici mai mult nici mai putin de 121.176 linii de program! Un efort titanic.

Acest program, sustine Terry, este un templu – in realitate un adevarat labirint de programe si sub-programe care sunt utile, nici mai mult nici mai putin, pentru a comunica cu Dumnezeu.

La o privire mai atenta TempleOS gazduieste o serie de este video-jocuri in cadrul  sistemului operativ. Unul dintre jocuri se numeste „After Egypt” (Dupa Egipt) si in cadrul acestuia cel ce joaca trebuie sa urce un munte, muntele Horeb, impreuna cu Moise. Intr-un alt joc cel ce joaca trebuie sa ii conduca pe trecatori (figuri din joc) intr-o casa, lasand urme pe care acestia le folosesc. La o prima privire TempleOS nu pare sa aiba o logica coerenta; totusi, intregul sistem operativ are reguli bine puse la punct.

Terry A. Davis este convins ca intr-adevar aceasta opera i-a fost ceruta de Dumnezeu si ca el nu a facut altceva decat sa faca ceea ce i s-a cerut.

Terry incearca sa explice lumii intregi cum functioneaza TempleOS – a ajuns chiar sa puna pe Youtube o serie de videouri in care explica cum functioneaza programul. Adevarul este insa ca putini sunt cei care au rabdarea sa incerce acest sistem extrem de complicat.

Terry insa nu se descurajeaza. Sustine – cu o luciditate incredibila – ca cei ce vor auzi povestea lui vor fi convinsi ca TempleOS este rezultatul schizofreniei de care sufera, fiind un sistem operativ fara nici o valoare. Adevarul lui Terry insa este altul; el este fericit intrucat din punctul lui de vedere Dumnezeu i-a confirmat ca a reusit sa realizeze templul pe care i l-a cerut.

Care este morala?

Desigur Terry este convins ca Dumnezeu a vorbit cu el – cum era insa convins ca a fost urmarit de oameni ciudati care conspirau importiva lui. Schizofrenia este o boala care de multe ori ii afecteaza pe cei mai inteligenti – o boala misteriasa, care inca nu a fost pe deplin inteleasa. O boala care poate genera opere incredibile – precum TempleOS.

Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro