Liderul PNL, prezent astăzi în comuna Chiajna la lansarea candidaţilor liberali pentru alegerile locale din judeţul Ilfov, a formulat noi atacuri la adresa adversarilor politici. Astfel, şeful Executivului a afirmat că partidele din opoziţie "ne-au oferit în toţi aceşti ani numai un teatru de marionete care maschează cu greutate lupta pentru ciolan care-i divide ziua şi îi împacă noaptea" şi a prezentat PNL ca fiind "alternativă serioasă la explozia de politicianism de pe scena politică românească". Ieri, premierul a lansat mai multe atacuri la adresa preşedientelui Băsescu şi a Elenei Udrea.
Premierul a susţinut că PNL este o alternativă serioasă la politica discursului mecanic practicată de democraţi şi la politica haosului de la PSD.
"Să lăsăm adversarilor noştri politica conflictului, politica repetării mecanice a vorbelor şefului şi politica diplomaţilor de serviciu. De câteva zile vedem cu toţii politica discursului mecanic şi repetitiv al PDL-ului şi mai vedem poltica haosului de la PSD. Datoria PNL e aceea de a fi o alternativă serioasă la explozia de politicianism de pe scena politică românească", a afirmat Tăriceanu.
Acesta a subliniat că România nu mai poate merge în continuare "cu politica pumnului în gură, practicată de PDL, şi nu poate să meargă în continuare cu politica eşecului şi a tocării banilor publici".
Prim-ministrul a mai menţionat că îi pare bine că, zilele trecute, "Partidul Democrat şi aproape deloc liberal a avut curajul să recunoască ceea ce este în România – Partidul bordurilor" şi a apreciat că politica schimbării bordurilor o dată la doi ani trebuie să înceteze, pentru că altfel România se face de râs.
Noile atacuri politice ale liderului liberal vin la o zi după ce acesta a vorbit despre Elena Udrea ca fiind "blonda de la PD care i-a făcut nenumărate servicii preşedintelui".
Citiţi şi "Elena Udrea i-a făcut servicii lui Băsescu"