Tăriceanu face opoziţie în Audi A6

Tăriceanu face opoziţie în Audi A6

După ce a pierdut funcţia de prim-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu s-a consolat păstrând limuzina de la Palatul Victoria.

Maşina Audi A6 folosită de Tăriceanu la guvern a fost transferată în ultimele zile de mandat la parlament pentru a-i fi pusă la dispoziţie liderului PNL, ales deputat.

Ataşamentul lui Tăriceanu de limuzina de premier a fost reclamat ieri de vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, în plenul parlamentului, în timpul dezbaterilor pe bugetul Camerei la care liberalii ceruseră regim de austeritate pentru parlamentari. Tăriceanu, arătat cu degetul de Preda

„Există un singur om care nu vrea să se supună regimului de austeritate, şi acesta este fostul premier, care şi-a transferat în decembrie, de la guvern, cu sprijinul fostului ministru Cristian David şi al lui Bogdan Olteanu, un Audi A6, care a dorit să fie la dispoziţia Domniei Sale“, le-a replicat Preda liberalilor care contestau suplimentarea bugetului Camerei cu 22,1% faţă de 2008. Luaţi prin surprindere, liberalii prezenţi în sală s-au făcut că plouă.

Modelul Videanu

Ne puteți urmări și pe Google News

Metoda plecării din funcţie cu tot cu limuzină a fost însă aplicată, înaintea lui Tăriceanu, de fostul vicepremier Adriean Videanu. Ca primar general, Videanu s-a folosit timp de trei ani de un Volkswagen Touareg de culoare albastră, cu girofar, luat de la Ministerul de Interne şi preferat mai puţin luxoasei Daewo Nubira, pe care i-o punea la dispoziţie municipalitatea.