Tăriceanu a blocat operaţiunea „Bani pentru liberali”

Tăriceanu a blocat operaţiunea „Bani pentru liberali”

Guvernul a oferit parlamentarilor PNL câte 50.000 de euro ca să nu mai lungească dezbaterile la buget. Premierul Emil Boc şi ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, au pus ieri pe masa liberalilor 4,5 milioane euro pentru a scurta dezbaterile pe buget.

Iniţial, oferta a fost acceptată, dar liberalii au fost întorşi din drum de Tăriceanu. Exasperaţi de sutele de amendamente ale PNL care ţin deja de două zile parlamentul în ședinţă continuă, liderii PSD şi PDL au căutat să-i momească cu bani pe liberali pentru a renunţa la dezbaterile pe buget.

„Soluţia” a venit de la Viorel Hrebenciuc, care i-a adus la masa negocierilor pe reprezentanţii guvernului şi pe cei ai PNL. Premierul Boc şi Gheorghe Pogea le-au prezentat liberalilor Relu Fenechiu şi Dan Radu Ruşanu următorul târg: fiecare parlamentar liberal primeşte pentru lucrări în colegiul său aproximativ 50.000 de euro, în schimb PNL renunţă la restul amendamentelor. Cum liberalii au 93 de parlamentari, în total ar fi primit aproape 4,5 milioane de euro. Asta în condițiile în care Finanțele suplimentaseră deja bugetul cu 23 de milioane de euro pentru a acoperi amendamentele PDL-iștilor şi PSD-iștilor, fiecare dintre ei primind 70.000 de euro.

Mulţumiţi de ofertă, Fenechiu şi Ruşanu s-au dus bucuroşi la colegii lor. „După-amiază terminăm cu bugetul”, a comentat Viorel Hrebenciuc cu un aer victorios la ieşirea de la negocieri. „Până la ora 5 pm aprobăm bugetul”, a spus şi premierul Boc, plecând să lucreze la discursul de încheiere. Oficial, nimeni nu voia să comenteze detaliile târgului. „Ce bani să le dăm liberalilor?! Să vină cu proiecte şi le dăm. Sunt 10 miliarde de euro pentru investiţii prevăzuţi în buget”, a spus relaxat ministrul Gheorghe Pogea.

Fenechiu şi Ruşanu, gata pentru blat

Reuniţi în şedinţă de grup, liberalii au stricat planurile. Preşedintele PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a opus târgului. „Din moment ce noi i-am criticat pe parlamentarii PSD şi PDL că îşi vând voturile pentru bani, ar fi culmea să facem acelaşi lucru. Nu facem niciun fel de înţelegere, de troc”, şi-a argumentat opoziţia Tăriceanu. El i-a criticat pe cei doi negociatori că se vând „pe câţiva arginţi”, fiind susținut de Ludovic Orban. „Negociatorul” Relu Fenechiu a avertizat că liberalii vor fi criticaţi dacă se vor duce cu mâna goală în teritoriu.

Deşi nemulţumiţi de situaţie, parlamentarii PNL s-au întors la şedinţă aşteptând să vină o ofertă mai serioasă. „În primăvară vor face o rectificare bugetară în minus şi primele colegii afectate vor fi ale noastre. Ne cer voturi concrete în schimbul unor bani virtuali”, a comentat secretarul general al PNL, Dan Motreanu.

"Din moment ce noi i-am criticat pe parlamentarii PSD şi PDL că îşi vând voturile pentru bani, ar fi culmea să facem acelaşi lucru.", Călin Popescu-Tăriceanu, președinte PNL

Ne puteți urmări și pe Google News