Pentru afirmația asta, a fost făcut harcea-parcea, fiind acuzat de antipatriotism, ba chiar și dat în judecată, pentru ofensă la adresa poporului român! Dumnezeu să-l odihnească pe nea Tache, care s-a stins în 2006, dar dacă ar mai fi trăit până astăzi putea constata că, de fapt, nu numai că n-a jignit pe nimeni, dar s-a dovedit chiar generos cu naţiunea, căreia i-a acordat creditul celor două decenii de însușire a democrației. În realitate, nici acum, după alți peste 10 ani, nu dăm semne că am învăţat cât-de-cât abecedarul democratic și că ne-am putea înscrie, în sfârșit, printre veritabilele democrații europene, între care am reușit să ne strecurăm, de la 1 ianuarie 2007. A trecut, așadar, încă un deceniu și mai bine, fără să putem susține că statul de drept este instaurat temeinic și respectat în toate componentele sale.

Dimpotrivă, asistăm la o încălcare grosolană și frecventă a principiilor generale, în organizarea și conducerea societății, ilustrată prin nesfârșitele apeluri la arbitrajul Curții Constituționale, ea însăși atacată și contestată adesea! Putem porni de la procedura de infringement care ne amenință chiar în acest moment pentru netranspunerea directivei europene privind prezumția de nevinovăție, într-o țară în care Klaus Iohannis, șeful statului, și-a tranșat în mod curent rivalitățile (politice?!) cu eticheta de „penali”. Asta în timp ce zecile de protocoale secrete construiau dosare falsificate și lipsite de probe, soldate în instanțele judecătorești cu un bilanț absolut dezastruos pentru DNA și colaboratorii săi tradiționali.

Au trecut aproape trei decenii și în loc să mergem înainte, pe drumul spre democrația autentică, pare că pe zi ce trece ne întoarcem la anii , 90, când partidele din Parlament își trădau una-două alegătorii și doctrinele, schimbându-și liderii ca pe ciorapi, într-o țară doldora de… președinți. Putem rememora aici un lung șir de nume și situații, deși mai semnificativ este tabloul ultimilor trei ani. Să luăm pe rând partidele parlamentare și vom constata că: PNL și-a rulat patru președinți (Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Raluca Turcan și Ludovic Orban), USR – trei (Nicușor Dan, Levente Elek și Dan Barna), PMP – trei (Eugen Tomac, Elena Udrea și Traian Băsescu), PSD – doi (Victor Ponta și Liviu Dragnea), ALDE – doi (Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin). Singura formaţiune care și-a păstrat președintele, în persoana lui Kelemen Hunor, rămâne UDMR, în timp ce UNPR a dispărut, prin fuziunea cu PMP, după ce Valeriu Steriu îi înlocuise la conducerea partidului pe Gabriel Oprea și interimarul Neculai Onțanu.

Iar mai nou apare și ProRomânia, grupare anunțată de Victor Ponta (secundat de ceilalți doi președinți fondatori) și câțiva dintre puciștii care au eșuat la Congresul PSD din primăvară.

Aceasta este situația scenei parlamentare din ultimii trei ani, în peisajul debusolant al vieții noastre politice, unde dreapta, chinuită de orgolii, rămâne fărâmițată și incapabilă să se unească, luptând contra alianței PSD-ALDE cu armele așa-zisei anti-corupții. Dar nu cu mijloacele democratice, ci prin intermediul DNA-ului care, deși compromis, continuă să fie susținut politic de minoritatea parlamentară și de șeful statului. În condițiile în care Klaus Iohannis nu e nici pe departe apoliticul constituțional care ar trebui să fie, ci președintele liberal care mai vrea o dată un guvern al său și încă un mandat ! Rămâne de văzut dacă va reuși, dar, în caz că nu, sunt curios dacă va putea reveni în fruntea partidului care l-a trimis la Cotroceni și dacă de acolo va milita pentru statul de drept, independența justiției și unitatea dreptei.

Mai ales că, iată, Traian Băsescu a declarat că politicianul care ar putea coaliza dreapta ar fi doar… Crin Antonescu, fostul președinte al PNL și, interimar, chiar președinte al României. Dacă n-ați uitat cumva!…