Din nou, Parlamentul României este străbătut de un fior de pudibonderie, sfiiciune de neprihănite şi roşeaţă de domnişoare de pension, când pe sub geam trec elevii de şcoala de ofiţeri. Nu le mai trebuie decât batistuţele parfumate pe care să şi le pună gratios la nas, ca şi când cuvântul ar mirosi urât şi plicurile cu hârtie roz, tot parfumată, pe care să scrie, cu litere frumos caligrafiate, în ascuns şi mare taină, scrisori către Terente.
Din nou, s-a rostit un cuvânt care parcă nu ar face parte din Limba Română şi nu s-ar afla în DEX: „prostituţie”.
Din nou, a câta oară, se propune o lege a legalitzării prostituţiei şi în România, pentru că în multe state din UE, mult înaintea noastră din punct de vedere al civilizaţiei, este legală.
Tanti Elvira, de la mine de la Brăila, ar putea intra în legalitate. Nu se poate însă, deocamdată, din cauza, nu spun datorită, pudibonzilor din Parlament.
Geaba toate argumentele puţinilor aleşi ai naţiei ce susţin această idee şi vor să o transforme în lege. Nu ţin nici argumentele economice, cum că legalizarea şi impozitarea veniturilor din această activitate ar aduce bani, şi nu puţini, la buget. Nu şi pace, deşi nimeni dintre cei care se opun nu poate explica de ce sunt legale şi mai ales morale jocurile de noroc, care dau dependenţă şi care au năruit pur şi simplu numeroase familii şi vieţi de oameni, iar prostituţia, nu.
Nici celelalte argumente nu au niciun ecou în rândul pudibonzilor. Că femeile care aleg să practice această cea mai veche meserie din lume vor fi prtotejate. Nu vor mai fi la discreţia peştilor care sunt ca nişte stăpâni de sclavi, au drept de viaţă şi moarte asupra lor. Geaba explicaţii că există nişte reguli care se respectă în cazul în care prostituţia ar fi legalizată, care ar duce la scoaterea din sclavie a acestor fete, pentru că au dreptul, spre exemplu, să decidă dacă vor să se culce cu un client, sau nu. Dacă este într-o casă de toleranţă, regula asta se poate aplica. Dacă este la duscreţia unui peşte care o stâlceşte în bătaie, nu mai poate face asta. Ca să nu mai punem la socopteală chestiunea medicală şi răspândirea bolilor venerice.
Deunăzi, am decoperit printre amintirile vechi de la mine, de la Brăila, unde, alături de celebrul stabiliment „La Tanti Elvira” mai erau dincolo de Şanţ, adică la marginea oraşului, bordeluri care semănau mult cu cele din Amsterdam, cu felinar roşu la poartă, vitrină pentru prostituată şi în spate cameră cu pat matrimonial, un abonament al unui domn, comersant, la „domnişoara Lilly”.
Cu suma pe care trebuia să o plătească lunar, cu numărul de preszaţii cuprins în abonament şi cu menţiunea că mai rămăsese dator cu 100 de lei pe care se angajase să-i dea peste două săptămâni. Le recomand celor care dau ochii peste cap a indignare să citească în cartea „Reportajele mele” a lui Brunea Fox, unul dintre cei mai importanţi jurnalişti din perioada interbelică, excepţionalul reportaj „Crucea de Piatră”. Ca să nu mai zic de Panait Istrati şi experienţa pe care a avut-o când s-a dus, la Brăila, dincolo de Şanţ, întâmplare pe care o povesteşte în „Copilăria lui Adrian Zografi”.
Să spunem în continuare lucrurilor pe nume. Nu bunul simţ sau grija faţă de cele care vor să practice cea mai veche meserie din lume, mână în luptă pe cei care se opun adoptării acestei legi. Ci cu totul altceva. Banul! Ceea ce este interzis de lege dar ispiteşte, costă mult mai mult decât dacă legea ar permite şi ar reglementa.
De aceea suntem pe primul loc în UE la traficul de carne vie. De aceea sunt reţele pline de bani din vânzarea acestor fete sclavagizate, bani pe care îi împart şi cu puternicii zilei, pentru că altfel nu ar avea protecţie. Legalizarea prostituţiei ar duce la dispariţia acestor reţele pentru că, pur şi simplu, nu vor mai avea „materie primă”. Adică, ar duce la dispariţia unor surse foarte importante de venituri.
Ale pudibonzilor care dau ochii peste cap de indignare, dar au amante minore.
