vot

Votul reprezintă mijlocul fundamental prin care cetățenii participă la exercitarea suveranității, contribuind la alegerea reprezentanților lor în organele statului sau la adoptarea unor decizii colective.

Este un drept constituțional garantat tuturor cetățenilor majori, liber exprimat, egal și secret.

Tipuri de vot:

După scop:

Vot electoral – exprimarea opțiunii pentru candidați sau partide (ex: alegeri parlamentare, prezidențiale, locale, europene).

Vot consultativ / deliberativ – exprimat în cadrul unor adunări, consilii, organizații, pentru adoptarea unei hotărâri.

Vot la referendum – exprimarea directă a voinței poporului asupra unei probleme de interes național sau local.

După modalitate:

Vot direct – alegătorii își exprimă personal opțiunea.

Vot indirect – alegerea este făcută de reprezentanți (ex: colegii electorale).

Vot secret – opțiunea alegătorului nu este cunoscută de alții (principiul de bază al democrației moderne).

Vot deschis – exprimarea este publică (folosit uneori în adunări sau parlamente).

Principii democratice ale votului:

Universalitate – toți cetățenii majori au drept de vot;

Egalitate – fiecare vot are aceeași valoare;

Libertate – nimeni nu poate fi constrâns să voteze într-un anumit fel;

Secretul votului – exprimarea opțiunii este confidențială.

Etimologie:

Cuvântul provine din latinul votum („promisiune”, „declarație de voință”, „hotărâre solemnă”).

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Mesajul unui alegător: ”Să vă trăznească Dumnezeu pe toţi”

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Mesajul unui alegător: ”Să vă trăznească Dumnezeu pe toţi”

Un lugojean a considerat că niciunul dintre cei 14 candidați din acest an la alegerile pentru preşedintele României nu merită votul lui. A vrut însă să le transmită tuturor părerea...

Andrei Leonte, gol pușcă pentru voturi

Andrei Leonte, gol pușcă pentru voturi

Complet gol în pădure, la puțin peste zero grade, cântărețul Andrei Leonte arată cum vom ajunge peste patru ani dacă nu mergem azi la vot, într-un videoclip postat pe Youtube.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Baronul de Mehedinţi, Adrian Duicu, aflat n arest la domiciliu nu a solicitat urna mobilă să voteze

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Baronul de Mehedinţi, Adrian Duicu, aflat n arest la domiciliu nu a solicitat urna mobilă să voteze

Baronul de Mehedinţi, Adrian Duicu, aflat în arest la domiciliu la Orşova din data de 18 octombrie, nu a solicitat urna mobilă pentru a vota la alegerile prezidenţiale 2014, deşi...

Mircea Geoană: Am votat să terminăm lucrul pe care l-am început în 2009

Mircea Geoană: Am votat să terminăm lucrul pe care l-am început în 2009

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, la finalul votului, că şi-a exprimat opţiunea cu gândul la cei care i-au dat votul în urmă cu cinci ani, pentru “şansa unei...

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Arestaţii la domiciliu din județul Sălaj nu au dorit să voteze

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Arestaţii la domiciliu din județul Sălaj nu au dorit să voteze

Niciuna dintre cele 11 persoane aflate în arest la domiciliu în Sălaj nu şi-a exprimat intenţia de vota la alegerile prezidenţiale de duminică, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie...

Monica Macovei: Astăzi votăm pentru visul nostru - dreptate

Monica Macovei: Astăzi votăm pentru visul nostru - dreptate

Candidatul independent la Preşedinţie Monica Macovei a votat la Şcoala "Tudor Arghezi", fiind întâmpinată de susţinători, ea declarând: "Astăzi votăm pentru visul nostru - dreptate". "De mult vrem să ne...

Alegeri 2014. Primele incidente electorale la Dolj

Alegeri 2014. Primele incidente electorale la Dolj

ACL Dolj a sesizat Poliția despre primele incidente electorale. EVZ îţi prezintă cele mai importante ştiri şi analize despre alegerile prezidenţiale din 2014. De asemenea, pe evz.ro vei putea afla...

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Stelian Tănase interzice un film în care candidații sunt prezentați ca niște violatori ai României

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Stelian Tănase interzice un film în care candidații sunt prezentați ca niște violatori ai României

Directorul TVR Stelian Tănase a dispus anularea difuzării filmului „Zi că-ți place”, programat pentru luni 3 noiembrie. Un film politic ce are ca subiect portretul candidatului la Președinția României, prezentat...

ACL sesizează nereguli la procesul de vot în Voluntari. Un președinte de secție de votare a obligat membrii comisiei de votare să semneze "în alb” procesul verbal

ACL sesizează nereguli la procesul de vot în Voluntari. Un președinte de secție de votare a obligat membrii comisiei de votare să semneze "în alb” procesul verbal

În cursul acestei dimineți, la secția de votare nr.78 din localitatea Voluntari, județul Ilfov, au avut loc o serie de incidente foarte grave, care pun în pericol desfășurarea corectă a...

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Eroare materială în procesele verbale la BEJ Vaslui: 'alegeri pentru Parlamentul European'

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Eroare materială în procesele verbale la BEJ Vaslui: 'alegeri pentru Parlamentul European'

Procesele verbale de învestire şi completare a birourilor electorale ale celor 516 secţii de votare din judeţul Vaslui au fost întocmite greşit de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Vaslui. În loc...

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. MAI: nereguli în Giurgiu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. MAI: nereguli în Giurgiu

În judeţul Giurgiu a fost înregistrată o semnalare cu privire la faptul că președintele unei secții de votare sfătuiește alegătorii cu cine să voteze. Această contravenție se pedepsește cu amenda...

ALEGERI PREZIDENȚIALE. Borcea şi Victor Becali au votat la Penitenciarul Poarta Albă. George Becali nu are acest drept!

ALEGERI PREZIDENȚIALE. Borcea şi Victor Becali au votat la Penitenciarul Poarta Albă. George Becali nu are acest drept!

Fostul patron al clubului Dinamo Cristian Borcea şi fostul impresar Victor Becali, încarceraţi la Penitenciarul Poarta Albă, au votat duminică dimineaţă la urnele mobile instalate în penitenciar, în timp ce...

Dan Diaconescu nu a putut vota la o secție de votare de la "Jean Monnet"

Dan Diaconescu nu a putut vota la o secție de votare de la "Jean Monnet"

Candidatul PP-DD alegerile prezidenţiale, Dan Diaconescu, nu a votat duminică la una dintre secţiile de la Liceul "Jean Monnet", deoarece adresa sa din buletin era în alt cartier. "Dan Diaconescu...

Ion Iliescu: Sper să intrăm într-o normalizare generală în viaţa politică

Ion Iliescu: Sper să intrăm într-o normalizare generală în viaţa politică

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat azi, după ce a votat, că speră că viața politică și viața socială vor intra în normalitate. "Sper să intrăm într-o...

De ce a întârziat Victor Ponta o jumătate de oră la vot

De ce a întârziat Victor Ponta o jumătate de oră la vot

Poate doar Daciana şi consoarta lui Oprescu, o doctoriţă de la Municipal ştiu ce au vorbit ei 45 de minute  Victor Ponta  era aşteptat la urne la orele 9,30, undeva...

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. EHEGARTNER: ”Vreau să cred că românii au identificat cauza răului”

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. EHEGARTNER: ”Vreau să cred că românii au identificat cauza răului”

Senatorul şi Preşedintele PLR Timiş, Petru Ehegartner, a votat duminică la secţia de votare nr. 106 situată în incinta grădiniţei cu program prelungit nr.1 (str. Aluniş nr.41 A - fosta...

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Bolnavi psihic, duși la VOT cu MICROBUZUL

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Bolnavi psihic, duși la VOT cu MICROBUZUL

Alianţa Creştin Liberală a sesizat Poliția Timiş printr-un denunţ penal semnat de Nicolae Robu şi Constantin Ostaficiuc, cu privire la votul bolnavilor de la spitalul de boli psihice din Gătaia....

Sorin Oprescu: Am votat pentru o Românie sănătoasă şi stabilă

Sorin Oprescu: Am votat pentru o Românie sănătoasă şi stabilă

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat azi că a votat pentru o ţară "sănătoasă şi stabilă" . "Pentru ce puteam să votez decât pentru o Românie sănătoasă şi...

Candidatul independent Teodor Meleșcanu: A fost greu de găsit numele pe buletinul de vot, scris foarte mic

Candidatul independent Teodor Meleșcanu: A fost greu de găsit numele pe buletinul de vot, scris foarte mic

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Candidatul independent la Preşedinţie Teodor Meleşcanu a afirmat azi, la vot că "a fost greu de găsit numele pe buletinul de vot, scris foarte mic". ALEGERI PREZIDENȚIALE...

Daciana Sârbu, după vot: Să ne ajute Dumnezeu să scăpăm de ură şi dezbinare

Daciana Sârbu, după vot: Să ne ajute Dumnezeu să scăpăm de ură şi dezbinare

Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu a votat, duminică, alături de soţul său, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, ea spunând, după vot: "Să ne ajute Dumnezeu să urmeze o perioadă de linişte...