Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski (în ucraineană: Володимир Зеленський) este un politician, actor și fost comediant ucrainean, născut la 25 ianuarie 1978 în orașul Krivoi Rog (Krivîi Rih), Ucraina. Din anul 2019, el este Președintele Ucrainei, devenind una dintre cele mai vizibile și influente figuri politice ale lumii contemporane.

Carieră artistică și începuturi:

Înainte de a intra în politică, Zelenski a fost actor, scenarist și producător de televiziune, fondator al companiei de divertisment Kvartal 95. A devenit celebru în Ucraina și în spațiul post-sovietic datorită serialului satiric „Servitorul poporului” (Слуга народу), în care interpreta rolul unui profesor de istorie devenit, accidental, președinte al țării — un rol care avea să anticipeze destinul său real.

Cariera politică:

În 2018, Zelenski a anunțat oficial candidatura la președinție, în numele noului său partid politic, „Slujitorul Poporului”, inspirat chiar din serialul său. A câștigat alegerile din aprilie 2019 cu un scor covârșitor (peste 73% din voturi), promițând lupta împotriva corupției, reformarea statului și o mai mare apropiere de Uniunea Europeană.

Lider în timpul războiului:

Zelenski a devenit o figură globală după invazia Rusiei în Ucraina, începută pe 24 februarie 2022. Refuzul său de a părăsi capitala Kiev și mesajul său „Am nevoie de muniție, nu de o mașină de evacuare” au simbolizat rezistența și curajul poporului ucrainean.
Sub conducerea sa, Ucraina a primit sprijin militar, financiar și diplomatic masiv din partea SUA, Uniunii Europene și a altor state occidentale.

Reputație internațională:

Zelenski este perceput ca un lider al rezistenței democratice și un simbol al curajului civic în fața agresiunii externe. A fost desemnat „Personalitatea anului 2022” de revista TIME și a primit numeroase distincții internaționale pentru apărarea democrației.

Război în Ucraina, ziua 141. Volodimir Zelenski își felicită soldații pentru victoriile din Herson. Mai mulți diplomați europeni cer o investigație ONU asupra Iranului

Război în Ucraina, ziua 141. Volodimir Zelenski își felicită soldații pentru victoriile din Herson. Mai mulți diplomați europeni cer o investigație ONU asupra Iranului

Ucraina a intrat în cea de-a 141 zi de război, de la invazia declanșată de Rusia în luna februarie. Președintele Volodimir Zelenski și-a felicitat trupele din Herson pentru eliberarea mai...

Mark Hamill, actorul din Star Wars, a donat 500 de drone Ucrainei. „Zelenski m-a rugat să devin ambasador al Armatei de drone”

Mark Hamill, actorul din Star Wars, a donat 500 de drone Ucrainei. „Zelenski m-a rugat să devin ambasador al Armatei de drone”

Mark Hamill vrea să se lupte cu „imperiul răului” și donează Ucrainei 500 de drone. Actorul care a jucat personajul Luke Skywalker în Star Wars ar putea deveni „ambasador al...

Președintele Turciei propune noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina. Vladimir Putin ar fi devenit „mult mai blând”

Președintele Turciei propune noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina. Vladimir Putin ar fi devenit „mult mai blând”

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că va încerca ca Vladimir Putin și Volodimir Zelenski să poarte o discuție telefonică. Propunerea liderului de la Astana vine în încercarea de...

Război în Ucraina, ziua 240. Rusia intenționează să arunce în aer barajul de la Kakhovka. Armata lui Vladimir Putin atacă cu rachete Zaporojie și Harkov

Război în Ucraina, ziua 240. Rusia intenționează să arunce în aer barajul de la Kakhovka. Armata lui Vladimir Putin atacă cu rachete Zaporojie și Harkov

Războiul din Ucraina intră în cea de-a 240 a zi, de la declanșarea invaziei din 24 februarie. Rusia pune la cale o catastrofă în sudul Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski atrage...

Ucraina avertizează că serviciile speciale ruse se pregătesc de atacuri teroriste chiar pe teritoriul Rusiei

Ucraina avertizează că serviciile speciale ruse se pregătesc de atacuri teroriste chiar pe teritoriul Rusiei

Direcția Principală de Informații (GUR) din Ministerul ucrainean al Apărării atrage atenția că serviciile secrete ruse ar putea lansa atacuri teroriste chiar pe teritoriul Rusiei. Ucraina avertizează asupra probabilității izbucnirii...

Ambasadorul Rusiei în Italia: „Noul guvern nu pare să dorească să-și schimbe poziția față de conflictul ucrainean. Dar să așteptăm faptele”

Ambasadorul Rusiei în Italia: „Noul guvern nu pare să dorească să-și schimbe poziția față de conflictul ucrainean. Dar să așteptăm faptele”

În cadrul unui interviu acordat Agenţiei Tass, ambasadorul Rusiei în Italia, Serghei Razov, a declarat că noul guvern va continua să sprijine Kievul. Dacă în urma cuvintelor lui Berlusconi privind...

Război în Ucraina, ziua 239. Ucraina, la un pas de a rămâne fără curent. „Inamicul a lovit din nou mai multe centrale electrice”

Război în Ucraina, ziua 239. Ucraina, la un pas de a rămâne fără curent. „Inamicul a lovit din nou mai multe centrale electrice”

Război în Ucraina, ziua 239. Ucraina va începe să restricționeze furnizarea de energie electrică pe tot teritoriul ţării, a anunţat Kirilo Timoşenko, după ce Rusia a lovit mai multe centrale...

Asul din mâneca Ucrainei. De ce sistemul de apărarea ucrainean este mai bun decât cel rusesc

Asul din mâneca Ucrainei. De ce sistemul de apărarea ucrainean este mai bun decât cel rusesc

Nu este un motiv că armata rusă folosește drone încărcate cu explozivi fabricate în Iran pentru a bombarda orașele ucrainene. Avioanele de război cu echipaje ale forțelor aeriene ruse nu...

13 drone kamikaze au fost doborâte de ucraineni. Planul lui Putin nu a funcționat

13 drone kamikaze au fost doborâte de ucraineni. Planul lui Putin nu a funcționat

Armata ucraineană a precizat că 13 drone „kamikaze" au fost doborâte în regiunea Nikolaiev. Soldații ruși au continuat atacurile în mai multe zone din țară. Armata ucraineană a anunțat că...

Război în Ucraina, ziua 238. Noul comandant rus în Ucraina recunoaște că situația militară este tensionată. Civilii din Herson, evacuați de armata rusă

Război în Ucraina, ziua 238. Noul comandant rus în Ucraina recunoaște că situația militară este tensionată. Civilii din Herson, evacuați de armata rusă

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski spune că Rusia a distrus aproape o treime din centralele electrice din Ucraina în ultima săptămână. Ministrul ucrainean de externe va propune o întrerupere oficială a...

Război în Ucraina, ziua 237. Kievul atacat de drone kamikaze, lupte grele în Donbas. Foto

Război în Ucraina, ziua 237. Kievul atacat de drone kamikaze, lupte grele în Donbas. Foto

Război în Ucraina, ziua 237. Uniunea Europeană caută dovezi concrete despre posibila implicare a Iranului în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat, pe 17 octombrie, șeful diplomației UE, Josep Borrell....

Nervozitate tot mai mare la Kremlin. Greii regimului nu mai au răbdare cu Putin

Nervozitate tot mai mare la Kremlin. Greii regimului nu mai au răbdare cu Putin

Dacă escaladarea militară a lui Vladimir Putin a avut ca scop parțial să pună capăt tulburărilor care s-au iscat din cauza gestionării defectuoase a războiului, atunci impactul său poate fi...

Război în Ucraina, ziua 235. Musk continuă să finanțeze Starlink în Ucraina. Referendum privind anexarea ambasadei Rusiei în Polonia

Război în Ucraina, ziua 235. Musk continuă să finanțeze Starlink în Ucraina. Referendum privind anexarea ambasadei Rusiei în Polonia

Musk a scris pe Twitter că SpaceX va continua să finanțeze internetul Starlink în Ucraina. Polonezii organizează un referendum privind anexarea ambasadei Rusiei... la Varșovia, iar Iranul neagă din nou...

Frauda referendumului organizat de Putin. Ucrainenii din regiunile anexate au votat sub amenințarea armelor

Frauda referendumului organizat de Putin. Ucrainenii din regiunile anexate au votat sub amenințarea armelor

În imaginile de pe rețelele de socializare se puteau observa „civili” ruși însoțiți de doi bărbați înarmați, care băteau la uși pentru a-i determina pe localnici să vină să participe...

Criza energetică lovește în Eurovision. Două ţări renunță să mai participe din cauza facturilor mari la energie

Criza energetică lovește în Eurovision. Două ţări renunță să mai participe din cauza facturilor mari la energie

Macedonia de Nord şi Muntenegru au anunțat că nu vor mai participa la Eurovision 2023 de anul viitor de la Liverpool, invocând costurile mari la facturile de energie. Radiodifuziunea de...

Vladimir Putin acceptă să negocieze. „Trebuie să folosim această bunăvoinţă la maximum.” Ce condiții a pus

Vladimir Putin acceptă să negocieze. „Trebuie să folosim această bunăvoinţă la maximum.” Ce condiții a pus

Anunțul lui Vladimir Putin că este dispus să negocieze cu Ucraina ascunde, de fapt, adevăratele sale intenții. Dar s-a aflat, deja, care este următorul obiectiv al Kremlinului și în ce...

Volodimir Zelenski, mesaj pentru poporul său. „Trebuie să restabilim pacea. Şi hai să o facem”

Volodimir Zelenski, mesaj pentru poporul său. „Trebuie să restabilim pacea. Şi hai să o facem”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că poporul său va aduce pacea și că nu se va da bătut. El a mai precizat că țara sa va câștiga războiul cu...

Volodimir Zelenski a anunțat cu cine va negocia din Rusia. „Eram gata să vorbesc cu Putin din prima zi a mandatului”

Volodimir Zelenski a anunțat cu cine va negocia din Rusia. „Eram gata să vorbesc cu Putin din prima zi a mandatului”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat cu ce persoană din Rusia este gata să negocieze pacea de pe frontul de luptă. Liderul ucrainean a spus în repetate rânduri că nu...

Putin, trădat de prietenii vechi la adunarea generală ONU. Toți au votat împotriva anexării teritoriilor din Ucraina

Putin, trădat de prietenii vechi la adunarea generală ONU. Toți au votat împotriva anexării teritoriilor din Ucraina

Trei sferturi dintre membrii Adunării Generale a ONU au votat în favoarea unei rezoluţii care califică acţiunile Moscovei de anexare a patru regiuni din Ucraina ca ilegală. Adunarea Generală ONU...

Mesajul liderilor din G7 pentru Vladimir Putin, după recentele bombardamente din Ucraina: „Suntem fermi în angajamentul nostru”

Mesajul liderilor din G7 pentru Vladimir Putin, după recentele bombardamente din Ucraina: „Suntem fermi în angajamentul nostru”

După atacurile comise luni și marți de trupele ruse în Ucraina, liderii statelor din G7 au dorit să transmită un mesaj comun liderului de la Kremlin Vladimir Putin, pe care...