Doi ani de la eșecul loviturii de stat
Pe 29 august 2012, eșua referendumul de demitere a șefului statului, prezența fi ind de 46,24%. Au urmat 27 de zile în care USL a vrut să blocheze întoarcerea lui...
Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.
Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.
Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.
În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.
Pe 29 august 2012, eșua referendumul de demitere a șefului statului, prezența fi ind de 46,24%. Au urmat 27 de zile în care USL a vrut să blocheze întoarcerea lui...
Primarul Constanței, Radu Mazăre, este supărat pe ministrul Transporturilor pentru că acesta se opune transferului de acțiuni în cazul Portului Constanța. Radu Mazăre (foto) îl atacă pe ministrul Transporturilor, Ioan...
Avocatul Poporului anunţă că se va pronunţa asupra criticilor de neconstituţionalitate privind OUG nr. 49/2014 care modifică Legea educaţiei, după ce va primi şi punctele de vedere ale Federaţiei Sindicatelor...
O cercetare sociologică tip focus- grup realizată de Institutul Avangarde arată care este profilul președintelui pe care și-l doresc românii. Potrivit sondajului, printre cele mai importante caracteristici ale viitorului șef...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, la Antena 3, că a explicat că în partidele mari nu mai există dezbaterea şi tocmai de aceea a pornit la drum cu...
PSD a reacţionat faţă de gestul fuziunii PNL-PDL, ratificată prin congresul de sâmbătă, spunând că acest demers ar fi pentru a restaura regimul Băsescu, în timp ce PNL susţine că...
S-au fuzionat. PDL, condus magistral în alegeri de Vasile Blaga, strateg ce a reușit să devină președintele unui partid fugind cu urnele de vot și să proclame victoria în alegeri...
Congresul comun PNL-PDL a aprobat astăzi fuziunea celor două formaţiuni. În scurt timp, la începutul lunii august, Klaus Iohannis va fi desemnat candidat la Preşedinţie din partea Alianţei Creştin-Liberale. Deşi,...
Într-o postare pe contul său de Facebook, premierul Victor Ponta ironizează congresul comun al liberalilor și democrat-liberalilor pe care îl compară cu o „reunire a nebunilor și mișeilor sub același...
Într-unul dintre dialogurile noastre de la Realitatea TV, la un moment dat, plecînd de la scrisul meu zbîrlit față de puterea PSD, Rareș Bogdan m-a blagoslovit cu alintarea jurnalist de...
Dan Voiculescu a declarat, la sediul Poliţiei Ilfov, unde a fost în cadrul procedurii de control judiciar, că a renunţat la concediu din cauza “luptei” cu Traian Băsescu şi a...
Premierul Victor Ponta a fost invitat ieri la „Adevărul Live”. „Evenimentul zilei” vă prezintă cele mai importante declarații ale șefului Guvernului: Despre tragedia aviatică din Ucraina „Nu ne-am coordonat (premierul...
Cînd fostul însărcinat cu afaceri american la București, Duane Butcher, declara într-un interviu de ”la revedere” că următorul președinte al României va fi pro-american, omul exprima o speranță bazată pe...
ICCJ a respins joi plângerea prin care senatorul PSD Gabriela Firea contesta decizia Parchetului General de suspendare a anchetării președintelui Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, informează Agerpres. Decizia...
În legătură cu alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an există o singură certitudine: ele nu vor fi câștigate de Victor Ponta. Așa cum am mai arătat-o de câteva ori...
Șeful statului a explicat că a retrimis Parlamentului proiectul de lege privind reducerea CAS-ului întrucât nu dorește să pună în pericol plata pensiilor. „Guvernul nu are soluții viabile, iar populația...
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus efectuarea, prin procurori anume-desemnaţi, a unui control având ca obiect identificarea tuturor cauzelor penale în care Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a...
Premierul Victor Ponta a dat asigurări, la România TV, că nu vor fi reduse pensiile, pentru a acoperi deficitul cauzat de reducerea CAS. "Nu există nici 0,01% pericol la plata...
Premierul Victor Ponta a declarat, în această seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că legea privind reducerea CAS va fi trimis iar pentru a fi votat în Parlament. El a...
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Antena 3, că preşedintele Traian Băsescu poate întârzia promulgarea legii privind reducerea CAS cel târziu până la 1 ianuarie 2015, în condiţiile în...