Temperatura apei în Marea Neagră, optimă pentru scăldat
Temperatura apei în Marea Neagră atinge o valoare tocmai bună pentru amatorii de înot. Turiștii care vor petrece acest weekend pe litoralul românesc vor avea parte de o apă tocmai...
Temperatura este o mărime fizică a unui sistem termodinamic care exprimă prin valori numerice diferite proprietatea de mai cald sau mai rece a sistemului respectiv. Astfel, la o temperatură mai ridicată este mai cald, iar la una mai joasă, mai rece.
Temperatura este un parametru care caracterizează viteza medie cu care se mișcă atomii ce alcătuiesc o substanță. În cazul încălzirii unui corp viteza poate crește până la o anumită limită. La o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii și moleculele și-ar înceta mișcarea complet, dar atingerea acestei stări nu este posibilă prin mijloace termodinamice.
Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul (K).
Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință și tehnică.
Cele mai folosite sensuri sunt:
Temperatura aerului, un indicator din meteorologie
Temperatura corpului, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.
Temperatura apei în Marea Neagră atinge o valoare tocmai bună pentru amatorii de înot. Turiștii care vor petrece acest weekend pe litoralul românesc vor avea parte de o apă tocmai...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru vineri, 4 august 2023. Vremea va în continuare foarte călduroasă, cu temperaturi de peste 41 de grade Celsius. Administrația Națională...
Patricia, furtuna cu nume de femeie, botezată de meteorologii francezi, stârnește îngrijorare și în România. Experții în climatologie estimează că fenomenul extrem va veni cu temperaturi scăzute, după valul de...
Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis o avertizare de Cod galben de caniculă în sudul României. De vineri, toată țara va fi afectată de căldură. Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 3 august 2023. Vremea va în continuare călduroasă, cu temperaturi de până la 38 de grade Celsius. Administrația Națională...
Suferim din ce în ce mai mult din cauza temperaturilor record. Ni se spune că este cea mai fierbinte lună din 1979 încoace. Mulți cred că este o manipulare conștientă...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru miercuri, 2 august 2023. Vremea va fi călduroasă, iar în unele zone vor fi înnorări, averse şi descărcări electrice. Administrația...
Caniculă joi și vineri, în România! Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunțat că zilele de joi și vineri vor fi cele mai călduroase din această săptămână,...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru sâmbătă, 29 iulie. La început de weekend, vremea se anunță în general frumoasă. În partea de sud a țării se...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru acest weekend. Dacă perioada de furtuni a fost însoțită de precipitații abundente și rafale de vânt puternic, după aceste evenimente,...
ONU a confirmat că luna iulie a acestui an a adus temperaturi fără precedent la nivel global. În acest an, oamenii de știință avertizează asupra pericolelor încălzirii. ''Era încălzirii globale...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că în săptămâna 31 iulie - 7 august, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă. Administraţia Naţională de Meteorologie...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 27 iulie. Meteorologii avertizează că vremea se va răci semnificativ, iar temperaturile vor înregistra o scădere de până la...
Temperaturile din ultimele zile i-au determinat pe români să folosească la capacitate maximă aparatele de aer condiționat. Din acest motiv, a apărut un consum record de energie electrică. În medie,...
Peste jumătate din țară se află sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină. De asemenea, un Cod roșu de caniculă este în vigoare pentru sudul și estul țării, cu...
Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru 25 iulie. Astăzi va fi cea mai călduroasă zi din acest. an. Sunt așteptate temperaturi de peste 42 de grade Celsius....
Vremea se va schimba radical în următoarele zile. De la avertizările de caniculă, se răcește semnificativ. Temperaturile din termometre scad considerabil, iar în unele regiuni nu vor depăși 20 de...
În prezent, mulți oameni consideră că încălzirea globală este responsabilă pentru temperaturile extreme, însă puțini știu că și strămoșii noștri s-au confruntat cu condiții dificile, în care au trebuit să...
Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a vorbit despre durata și zonele afectate de cel de-al treilea val de caniculă, menționând că debutul săptămânii va fi caracterizat de...
După furtuni și ploi abundente, România se va confrunta cu un nou val de caniculă. Temperaturile prognozate de meteorologi vor fi foarte mari. În București, temperaturile la umbră vor ajunge...