temperaturi

Temperatura este o mărime fizică a unui sistem termodinamic care exprimă prin valori numerice diferite proprietatea de mai cald sau mai rece a sistemului respectiv. Astfel, la o temperatură mai ridicată este mai cald, iar la una mai joasă, mai rece.

Temperatura este un parametru care caracterizează viteza medie cu care se mișcă atomii ce alcătuiesc o substanță. În cazul încălzirii unui corp viteza poate crește până la o anumită limită. La o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii și moleculele și-ar înceta mișcarea complet, dar atingerea acestei stări nu este posibilă prin mijloace termodinamice.

Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul (K).

Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință și tehnică.

Cele mai folosite sensuri sunt:

Temperatura aerului, un indicator din meteorologie

Temperatura corpului, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.

AVERTIZARE de CĂLĂTORIE pentru o locație unde ROMÂNII merg în CONCEDIU

AVERTIZARE de CĂLĂTORIE pentru o locație unde ROMÂNII merg în CONCEDIU

MAE a emis o avertizare de călătorie în Republica Croația, valabilă începând cu 1 august pentru perioada cu temperaturi semnificative și periculoase în prima parte a lunii. Conform comunicatului de...

REVINE CANICULA în România. Ne așteaptă TEMPERATURI EXTREME în următoarele zile

REVINE CANICULA în România. Ne așteaptă TEMPERATURI EXTREME în următoarele zile

Vremea va deveni caniculară în majoritatea zonelor, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Luni, în Bucureşti sunt aşteptate maxime de 33 de grade. Vremea va deveni călduroasă în...

Vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor și se va încălzi ușor

Vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor și se va încălzi ușor

Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse și posibil descãrcãri electrice, cu precãdere în cursul zilei, în sud-estul teritoriului și pe arii restrânse în nord, nordest, centru și în zonele...

COD GALBEN de instabilitate meteo în JUMĂTATE de ȚARĂ. STAREA VREMII

COD GALBEN de instabilitate meteo în JUMĂTATE de ȚARĂ. STAREA VREMII

Jumătatea estică a țării se află astăzi sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, codul galben fiind valabil până diseară la ora 20. Astfel, ANM informează...

VAL TROPICAL, urmează TREI ZILE DE FOC. ANM a emis un COD GALBEN de caniculă

VAL TROPICAL, urmează TREI ZILE DE FOC. ANM a emis un COD GALBEN de caniculă

Disconfortul termic va fi extrem, din cauza valului de căldură în extindere, vom avea temperaturi de 37, 38 grade C la umbră. ANM a emis un cod galben de Caniculă,...

Revine VREMEA de VARĂ. Condiții optime pentru PLAJĂ. STAREA VREMII

Revine VREMEA de VARĂ. Condiții optime pentru PLAJĂ. STAREA VREMII

După câteva zile ploioase, vremea reintră în normal, temperaturile anunțate pentru marți fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar pe litoral condițiile de plajă vor fi mult mai...

VREMEA: Revin temperaturile EXTREME. Vremea AZI pe litoral

VREMEA: Revin temperaturile EXTREME. Vremea AZI pe litoral

După un weekend cu temperaturi reduse față de normalul acestei perioade, vremea revine la normal, urmând ca temperaturile să atingă din nou pragul caniculei. Astăzi ploile se vor retrage din...

CANICULA revine peste România! Ce temperaturi se vor înregistra în următoarele zile și care sunt zonele afectate

CANICULA revine peste România! Ce temperaturi se vor înregistra în următoarele zile și care sunt zonele afectate

Canicula revine în România, în marea majoritate a zonelor, disconfortul termic fiind în creștere, în timp ce indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturi extreme...

Vremea este INSTABILĂ în WEEKEND. Meteorologii anunţă PLOI şi GRINDINĂ

Vremea este INSTABILĂ în WEEKEND. Meteorologii anunţă PLOI şi GRINDINĂ

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vremea în weekend va fi instabilă, cu ploi, descărcări electrice, vânt și, pe alocuri, grindină. Pe parcursul zilelor, vremea va fi în general frumoasă. Cerul...

Cresc temperaturile. VREME INSTABILĂ în week-end

Cresc temperaturile. VREME INSTABILĂ în week-end

Miercuri, avem timp frumos cam peste tot şi va continuă să se încălzească. Vântul se va înteţi pe crestele montane, iar maximele termice se vor încadra între 24 şi 32...

COD ROȘU DE CANICULĂ! România FIERBE. Vor fi temperaturi de 59 de GRADE

COD ROȘU DE CANICULĂ! România FIERBE. Vor fi temperaturi de 59 de GRADE

După canicula din ultimele zile, Administrația Națională de Meterologie anunță ce este mai grav. Sâmbătă, jumătate din țară va fi cuprinsă de un COD ROȘU de caniculă. Se vor înregistra...

Temperaturi RECORD la care nu mai poți respira. S-au înregistrat 54 de grade Celsius, care se RESIMT ca 60 de grade!

Temperaturi RECORD la care nu mai poți respira. S-au înregistrat 54 de grade Celsius, care se RESIMT ca 60 de grade!

Temperatura aerului a ajuns în orașul iranian Ahvaz la 127,4 grade Fahrenheit (54 de grade Celsius), aproape un record în ceea ce privește cele mai mari temperaturi înregistrate în lume,...

Căldura din ultimele zile e doar de acomodare. Ce anunță meteorologii este DEVASTATOR! Ce temperaturi vor fi la umbră

Căldura din ultimele zile e doar de acomodare. Ce anunță meteorologii este DEVASTATOR! Ce temperaturi vor fi la umbră

Un val de caniculă va lovi în zilele următoare România, un cod galben de temperaturi extreme fiind deja emis de meteorologi! Temperaturile ajung până la 40 de grade în unele...

UITAȚI VECHILE ALERTE DE CANICULĂ! De data asta vine ZĂDUFUL, furia soarelui. Meteorologii nu știu ce să mai creadă

UITAȚI VECHILE ALERTE DE CANICULĂ! De data asta vine ZĂDUFUL, furia soarelui. Meteorologii nu știu ce să mai creadă

Meteorologii au lansat un avertisment de ultimă oră pentru acest weekend, care vizează marea majoritate a regiunilor din România. Vremea se va schimba considerabil. Vremea caniculară va cuprinde majoritatea țării, aducând...

VA FI PRĂPĂD în toată ţara! Vremea din următoarele două săptămâni, STUDIU DE CAZ PENTRU ANM

VA FI PRĂPĂD în toată ţara! Vremea din următoarele două săptămâni, STUDIU DE CAZ PENTRU ANM

Vremea în perioada următoare. În perioad 12-15 iunie, vremea va fi, în general, caldă, cu temperaturi maxime care vor ajunge până la 33 de grade Celsius. Cu toate acestea, probabilitatea...

Vremea se strică din nou! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ al meteorologilor

Vremea se strică din nou! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ al meteorologilor

Vremea va fi instabilă în următoarele zile, iar în unele zone se vor înregistra ploi torențiale și intensificări ale vântului. Nici Bucureștiul nu scapă de precipitații. Astfel, în vestul și...

Ce SURPRIZE ne rezervă vremea pentru luni și marți

Ce SURPRIZE ne rezervă vremea pentru luni și marți

Potrivit ANM, vremea se va menţine caldă atât mâine, cât și poimâine. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21-22 de grade pe litoral şi 30 de grade în regiunile sudice...

Ce SURPRIZE ne rezervă vremea pentru MARȚI și MIERCURI

Ce SURPRIZE ne rezervă vremea pentru MARȚI și MIERCURI

Tempertaturile din ultima vreme ne-au cam dat bătăi. Însă, se pare că mâine și poimâine lucrurile vor sta diferit. Potrivit ANM, vremea va fi mai caldă decât este normal pentru...

Vești teribile de la meteorologi: „Sunt semnale despre vreme care trebuie luate în considerare!”

Vești teribile de la meteorologi: „Sunt semnale despre vreme care trebuie luate în considerare!”

Mult așteptata vară va veni în România în mod brusc, debutând cu temperaturi de 30 de grade, a precizat pentru Antena 3 Roxana Bojinariu, șeful secției de Climatologie de la...

Ce SURPRIZE ne rezervă pentru astăzi VREMEA

Ce SURPRIZE ne rezervă pentru astăzi VREMEA

Instabilitatea atmosferică se va menţine şi se va extinde în aproape toată ţara. Cerul va fi variabil în regiunile sudice şi estice, dar vor apărea şi aversele însoţite de tunete...