SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Relațiile financiare dintre Europa și SUA, puse la încercare de deciziile Washingtonului

Relațiile financiare dintre Europa și SUA, puse la încercare de deciziile Washingtonului

Ediția din acest an a reuniunii anuale a bancherilor centrali de la Jackson Hole s-a încheiat într-o atmosferă marcată de incertitudine. Reprezentanții instituțiilor financiare din Europa au plecat de la...

Coreea de Nord avertizează Statele Unite. Phenianul califică armele nucleare o garanție absolută a suveranității

Coreea de Nord avertizează Statele Unite. Phenianul califică armele nucleare o garanție absolută a suveranității

Regimul de la Phenian a transmis un mesaj ferm către comunitatea internațională, subliniind că orientarea sa diplomatică față de Washington nu a suferit nicio modificare. Autoritățile nord-coreene reconfirmă fapul că...

Schimbare de strategie pentru Shein. Retailerul online se listează pe bursă la o evaluare mult redusă

Schimbare de strategie pentru Shein. Retailerul online se listează pe bursă la o evaluare mult redusă

Proiectul de listare la bursă al retailerului de modă online Shein intră într-o nouă etapă crucială. După încercările eșuate de a obține o cotare pe piețele financiare din New York...

Drone iraniene au vizat trupele SUA din Emirate, un petrolier a fost lovit de mine

Drone iraniene au vizat trupele SUA din Emirate, un petrolier a fost lovit de mine

Armata iraniană a anunțat lansarea unui atac cu drone asupra unei baze militare din Emiratele Arabe Unite, unde sunt dislocați militari americani. Acțiunea reprezintă o reacție directă de represalii în...

Novak Djokovici, eliminare istorică în primul tur după un meci dramatic cu Mariano Navone

Novak Djokovici, eliminare istorică în primul tur după un meci dramatic cu Mariano Navone

Cea de-a douăzecea prezență a lui Novak Djokovici la turneul de la Flushing Meadows s-a transformat într-un adevărat coșmar. Legendarul campion sârb a fost învins în primul tur de argentinianul...

Tensiuni comerciale între SUA și Canada: Efectele tarifelor de 50% asupra industriei auto și a oțelului

Tensiuni comerciale între SUA și Canada: Efectele tarifelor de 50% asupra industriei auto și a oțelului

Noile bariere comerciale adoptate între Statele Unite și Canada au generat inițial o creștere vizibilă a acțiunilor pentru producătorii americani de oțel și alte materiale de bază. Cu toate acestea,...

Se schimbă lumea! România este pregătită? Analiza lui Adrian Severin

Se schimbă lumea! România este pregătită? Analiza lui Adrian Severin

Vara anului 2026 ar putea rămâne în istorie drept momentul în care mai multe certitudini geopolitice s-au prăbușit simultan. Statele Unite ale Americii nu mai par capabile să joace singure...

Google Maps schimbă numele Lacului Ontario în SUA. „Lacul America” apare pentru utilizatorii americani

Google Maps schimbă numele Lacului Ontario în SUA. „Lacul America” apare pentru utilizatorii americani

Google Maps a început să afişeze denumirea „Lacul America” pentru utilizatorii din Statele Unite, după ordinul executiv prin care preşedintele Donald Trump a decis redenumirea Lacului Ontario, relatează Reuters. Schimbarea...

Un polițist a fost ucis, iar un altul rănit într-un schimb de focuri în Carolina de Sud. Suspectul a fost eliminat

Un polițist a fost ucis, iar un altul rănit într-un schimb de focuri în Carolina de Sud. Suspectul a fost eliminat

Un polițist în vârstă de 29 de ani a fost împușcat mortal, iar un coleg de-al său a fost rănit într-un schimb de focuri produs sâmbătă, într-un parc din Columbia,...

Rușii acuză SUA că ar pregăti un atac nuclear. „Strategii militari americani iau în calcul în mod serios posibilitatea”

Rușii acuză SUA că ar pregăti un atac nuclear. „Strategii militari americani iau în calcul în mod serios posibilitatea”

Un oficial al Ministerului rus de Externe susține că strategii militari americani analizează posibilitatea folosirii armelor nucleare în Europa, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Moscova și Occident. Declarația...

Venezuela și SUA au semnat un acord petrolier pe 25 de ani. Miza: 1,5 milioane de barili pe zi

Venezuela și SUA au semnat un acord petrolier pe 25 de ani. Miza: 1,5 milioane de barili pe zi

Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, a anunțat că noul acord energetic cu Statele Unite va fi valabil timp de 25 de ani și urmărește creșterea producției de petrol la...

Israelul amenință cu noi atacuri în Iran, dacă programul nuclear este reluat. SUA vor dezarmarea teroriștilor Hezbollah

Israelul amenință cu noi atacuri în Iran, dacă programul nuclear este reluat. SUA vor dezarmarea teroriștilor Hezbollah

Israelul va ataca din nou ținte legate de programul nuclear din Iran, dacă regimul de la Teheran încearcă să-l reconstruiască sau continuă dezvoltarea de de rachete balistice, chiar dacă Republica...

Cazul extradării fraților Tate, la final. Andrew Tate susține că juca rolul unui personaj, nu este un bogătaș fără scrupule

Cazul extradării fraților Tate, la final. Andrew Tate susține că juca rolul unui personaj, nu este un bogătaș fără scrupule

Cazul extradării fraților Tate a ajuns la final. Un judecător federal din Miami analizează posibilitatea eliberării pe cauțiune a fraților Andrew și Tristan Tate, în contextul în care aceștia contestă...

România cere o prezență SUA mai puternică. Parteneriatul strategic intră într-o nouă etapă

România cere o prezență SUA mai puternică. Parteneriatul strategic intră într-o nouă etapă

România și SUA au discutat sâmbătă, la București, despre consolidarea Parteneriatului Strategic și întărirea prezenței americane și NATO pe Flancul Estic, în contextul revizuirii posturii militare a SUA în Europa,...

Un escroc pe siteurile matrimoniale a strâns peste un milion de dolari

Un escroc pe siteurile matrimoniale a strâns peste un milion de dolari

Un escroc din SUA este acuzat că a folosit o identitate falsă pentru a se prezenta drept jucător al echipei de fotbal american San Francisco 49ers și că a folosit...

Mesajul din umbră: de ce a trimis Washingtonul șeful CIA la Moscova?

Mesajul din umbră: de ce a trimis Washingtonul șeful CIA la Moscova?

Directorul CIA John Ratcliffe a folosit vizita sa de săptămâna aceasta la Moscova pentru a-i avertiza pe oficialii ruși să nu escaladeze conflictul cu aliații NATO ai Americii, în special...

SUA vrea o parte din comoara petrolieră a Venezuelei. Negocieri pentru un acord uriaș

SUA vrea o parte din comoara petrolieră a Venezuelei. Negocieri pentru un acord uriaș

Statele Unite sunt aproape de un acord spectaculos cu Venezuela, care ar putea oferi Washingtonului acces pe termen lung la unele dintre cele mai valoroase câmpuri petroliere ale țării sud-americane,...

Decizia care poate schimba disputa privind folosirea AI în armată. O judecătoare blochează sancțiunile Anthropic

Decizia care poate schimba disputa privind folosirea AI în armată. O judecătoare blochează sancțiunile Anthropic

O judecătoare federală din SUA a decis că măsurile prin care Pentagonul a inclus compania Anthropic pe o listă de risc pentru securitatea națională au fost ilegale, după conflictul dintre...

SUA pregătesc un nou portavion pentru Orientul Mijlociu. Theodore Roosevelt îl va înlocui pe George Washington

SUA pregătesc un nou portavion pentru Orientul Mijlociu. Theodore Roosevelt îl va înlocui pe George Washington

Statele Unite pregătesc desfășurarea portavionului USS Theodore Roosevelt în Orientul Mijlociu, în următoarele săptămâni, pentru a prelua misiunea de la USS George Washington, ajuns în regiune de numai o săptămână....

Companiile au donat 646 de milioane de dolari în politica SUA. Suma depășește deja întregul ciclu electoral din 2024

Companiile au donat 646 de milioane de dolari în politica SUA. Suma depășește deja întregul ciclu electoral din 2024

Companiile au donat un record de 646 de milioane de dolari pentru a influența alegerile federale din SUA, în cele 18 luni încheiate în iunie 2026, potrivit unei noi analize...