SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Putin pune planeta pe jar. NATO trimite trupe în România. Reacția fulger a lui Klaus Iohannis

Putin pune planeta pe jar. NATO trimite trupe în România. Reacția fulger a lui Klaus Iohannis

Tensiunile de la granița vestică a Ucrainei determină SUA și NATO să ia decizii importante. După ce Emmanuel Macron a anunțat că este dispus să trimită trupe militare în România,...

Bomba anului pe scena politică. Simion, față în față cu Donald Trump. „Sunt frații noștri”

Bomba anului pe scena politică. Simion, față în față cu Donald Trump. „Sunt frații noștri”

E vestea momentului în politică. Co-președintele AUR George Simion a anunțat miercuri, 19 ianuarie, că a fost invitat la Washington, acolo unde se află și reședința Casei Albe. Șeful partidului...

Rusia joacă la cacealma. Dar SUA?

Rusia joacă la cacealma. Dar SUA?

Nu insinuez că spun ceva nou și neașteptat afirmând că, în aceste zile, strategia lui Vladimir Putin este ceea ce în poker se numește jocul la cacealma. Se preface că...

Anunțul care cutremură toată România. Biden a luat decizia supremă. Se fac ultimele calcule

Anunțul care cutremură toată România. Biden a luat decizia supremă. Se fac ultimele calcule

Joe Biden, președintele SUA, a anunțat că, în cazul în care Rusia va invada Ucraina, americanii își vor spori numărul militarilor mobilizați în România și Polonia. Joe Biden, președintele SUA,...

Exclusiv. Noua ordine mondială! Puterea uriașă care va domina totul. Va deține supremația VIDEO

Exclusiv. Noua ordine mondială! Puterea uriașă care va domina totul. Va deține supremația VIDEO

Cel mai bun jurnalist al anului 2021 în clasamentul cititorilor Evenimentului Zilei a venit la podcastul EVZ-Play cu Robert Turcescu. Ion Cristoiu a explicat noua paradigmă globală care se conturează...

Erdogan a avut dreptate! SUA nu va mai ajuta gazoductul EastMed din cauza costurilor ridicate

Erdogan a avut dreptate! SUA nu va mai ajuta gazoductul EastMed din cauza costurilor ridicate

SUA a renunțat să ofere sprijin conductei subterane care ar putea transporta gaze naturale din estul Mării Mediterane către Europa din cauza costurilor ridicate. Anunțul a fost făcut chiar de...

Cutremur lângă România! Avertizare de ultimă oră: În orice moment poate invada Ucraina

Cutremur lângă România! Avertizare de ultimă oră: În orice moment poate invada Ucraina

Secretarul de stat Antony Blinken se îndreaptă în Ucraina în timp ce o potențială invazie rusă se profilează. Teama că Rusia va invada Ucraina în orice moment, este extrem de...

Putin a dat ordin. Războiul poate începe în orice moment. Pericol extrem lângă România

Putin a dat ordin. Războiul poate începe în orice moment. Pericol extrem lângă România

Acțiunile militare ale Rusiei au pus pe jar întreaga lume. Deși ei susțin că este vorba doar despre exerciții și protejarea propriului teritoriu, americanii se așteaptă la un atac asupra...

Europa, în fața abisului războiului: „Așa pot fi descifrate trucurile jocului lui Putin”

Europa, în fața abisului războiului: „Așa pot fi descifrate trucurile jocului lui Putin”

Din perspectiva Kremlinului, săptămâna întâlnirilor diplomatice în diferite formate — deși în esență bilaterale între SUA și Rusia — nu a oferit un răspuns satisfăcător la ultimatumul pe care l-a...

America trebuie să înceteze să se mai mintă în privința Rusiei, a NATO și a Ucrainei

America trebuie să înceteze să se mai mintă în privința Rusiei, a NATO și a Ucrainei

În centrul actualei crize dintre Washington și Moscova se află următorul fapt: Vladimir Putin a masat trupe la granița Rusiei cu Ucraina și a dat de înțeles că ar putea...

Dezvăluirea care cutremură lumea! SUA își încordează mușchii. Marile puteri ale lumii, în alertă maximă

Dezvăluirea care cutremură lumea! SUA își încordează mușchii. Marile puteri ale lumii, în alertă maximă

Oficialii armatei americane au lăsat la vedere un submarin care poate fi observat extrem de rar. Evenimentul a avut loc în Guam, în weekend-ul trecut. Una dintre cele mai puternice...

SUA contactează marile companii de gaze în caz de conflict între Rusia și Ucraina

SUA contactează marile companii de gaze în caz de conflict între Rusia și Ucraina

Statele Unite au avut contacte cu câteva companii energetice internaționale pentru a întocmi planuri de urgență privind furnizarea de gaze naturale către Europa, în cazul în care un conflict între...

Rușii cutremură Europa din temelii! Mesaj fulger pentru NATO

Rușii cutremură Europa din temelii! Mesaj fulger pentru NATO

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a dezvăluit care sunt ultimele intenții ale Rusiei în legătură cu tensiunile de la granița Ucrainei. În declarațiile sale, mesagerul lui Vladimir Putin...

Războiul e tot mai aproape! Rusia se pregătește de invazie. SUA atenționează

Războiul e tot mai aproape! Rusia se pregătește de invazie. SUA atenționează

Oficiali ai Statelor Unite au afirmat că Rusia a trimis sabotori antrenați în explozibili pentru a pune în scenă un pretext pentru a invada Ucraina, țară unde site-urile guvernamentale au...

Pandemia a zguduit puternic mediul economic. Numărul angajărilor rămâne aproape de cel mai scăzut nivel din anii '70

Pandemia a zguduit puternic mediul economic. Numărul angajărilor rămâne aproape de cel mai scăzut nivel din anii '70

Economistul șef Ian Shepherdson a făcut publică o prognoză surprinzătoare, săptămâna trecută, anume că următorul raport guvernamental privind piața muncii va arăta că economia americană a creat 850.000 de locuri...

Un nou studiu scoate la iveală cum herpesul este principala cauză a sclerozei

Un nou studiu scoate la iveală cum herpesul este principala cauză a sclerozei

Virusul care cauzează herpesul este probabil principala cauză a sclerozei multiple, potrivit unui nou studiu. Cercetătorii de la Harvard au descoperit că virusul Epstein-Barr (EBV) – unul dintre cele mai...

Israelul a descoperit o grupare de spionaj condusă de Iran. Femeile erau obligate să se împrietenească cu politicienii israelieni

Israelul a descoperit o grupare de spionaj condusă de Iran. Femeile erau obligate să se împrietenească cu politicienii israelieni

Autoritățile din Israel tocmai au devoalat un grup de spioni ai Iranului, care era compus numai din femei de vârstă mijlocie. Agenția de Securitate din Israel, cunoscută sub numele de...

Breaking News. Putin, pregătit să atace Ucraina. SUA a dezvăluit ultima manevră a Rusiei. E alertă maximă în NATO

Breaking News. Putin, pregătit să atace Ucraina. SUA a dezvăluit ultima manevră a Rusiei. E alertă maximă în NATO

SUA dețin informații care indică faptul că Rusia a pregătit un grup de agenți să conducă o operațiune sub steag fals în estul Ucrainei, a declarat vineri un oficial american...

Ambasada SUA la București: Rusia trebuie să se alăture restului lumii în secolul XXI

Ambasada SUA la București: Rusia trebuie să se alăture restului lumii în secolul XXI

Rusia și NATO s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni pentru a discuta condițiile impuse de autoritățile de la Moscova pentru menținerea păcii la frontiera cu Ucraina. După prima zi de...

Ambasada SUA din Bagdag, atacată cu rachete Katiuşa, folosite prima dată de sovietici

Ambasada SUA din Bagdag, atacată cu rachete Katiuşa, folosite prima dată de sovietici

Alertă la Casa Albă! Două rachete de tip Katiuşa au fost trase joi spre ambasada americană de la Bagdad, dar au fost doborâte înainte de a atinge ţinta. Totodată, proiectilele...