SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Șeful CIA, convins că „l-a citit” pe Vladimir Putin. Strategia pe care o pregătește Moscova în Ucraina

Șeful CIA, convins că „l-a citit” pe Vladimir Putin. Strategia pe care o pregătește Moscova în Ucraina

Directorul CIA William Burns este convins că a descifrat intențiile lui Vladimir Putin cu privire la războiul din Ucraina. În opinia sa, dictatorul rus știe că nu poate obține o...

Procuratura de la Sofia întreabă SUA de ce au impus sancțiuni pe Legea Magnitsky

Procuratura de la Sofia întreabă SUA de ce au impus sancțiuni pe Legea Magnitsky

Procuratura de pe lângă Înalta Curte de Casație a solicitat Departamentului de Justiție al SUA informații cu privire la motivele pentru care au fost impuse cele mai recente sancțiuni conform...

Războiul din Ucraina, ziua 369. Rusia continuă să piardă forțe importante pe frontul din estul Ucrainei

Războiul din Ucraina, ziua 369. Rusia continuă să piardă forțe importante pe frontul din estul Ucrainei

În ultimele 24 de ore, Rusia a pierdut 560 de militari, patru tancuri, șase blindate și 11 drone. De altfel, imaginile care sunt transmise din estul Ucrainei, arată că armata...

Scandalul Bâstroe trebuie privit în altă cheie. Statele Unite vor o bază militară puternică în Delta Dunării.

Scandalul Bâstroe trebuie privit în altă cheie. Statele Unite vor o bază militară puternică în Delta Dunării.

Cunoscutul jurnalist Andrei Bădin a comentat, luni, că SUA vrea o bază militară permanentă, în zona Deltei Dunării, aproape de Odessa. Pentru acest fapt, crede Andrei Bădin, SUA are nevoie...

O fostă campioană americană la înot a murit subit la 42 de ani în Insulele Virgine din America: „Avea o inimă imensă”

O fostă campioană americană la înot a murit subit la 42 de ani în Insulele Virgine din America: „Avea o inimă imensă”

O fostă campioană americană la înot a murit subit în Insulele Virgine din American la vârsta de 42 de ani. Departamentul de poliție din Insulele Virgine a lansat o anchetă...

Tentativa de asasinat care putea schimba istoria omenirii. Cum a scăpat ca prin minune un președinte al Americii

Tentativa de asasinat care putea schimba istoria omenirii. Cum a scăpat ca prin minune un președinte al Americii

Pe data de 30 martie 1981, președintele SUA părăsea hotelul Hilton din Washington DC, când au fost trase asupra sa mai multe focuri de armă.  Preşedintele american Ronald Reagan a...

Pandemia de Covid 19 a fost provocată de un accident dintr-un laborator chinez. Concluzia  Departamentului de Energie din SUA

Pandemia de Covid 19 a fost provocată de un accident dintr-un laborator chinez. Concluzia Departamentului de Energie din SUA

Departamentul de Energie al SUA a ajuns la concluzia că pandemia Covid a apărut, cel mai probabil, din cauza unui accident de securitate dintr-un laborator din China. Un raport clasificat...

Statele Unite nu vor arme chinezești în Rusia și programe nucleare în Iran

Statele Unite nu vor arme chinezești în Rusia și programe nucleare în Iran

Statele Unite consideră că liderii de la Beijing iau în calcul posibilitatea de a furniza arme Rusiei, dar speră să împiedice China să facă acest lucru. Șeful CIA, William Burns,...

Un pușcaș marin a dezvăluit cum se duc luptele în „tocătorul de carne” din Bahmut: „Speranța de viață este de patru ore”

Un pușcaș marin a dezvăluit cum se duc luptele în „tocătorul de carne” din Bahmut: „Speranța de viață este de patru ore”

Un pușcas marin din Statele Unite a povestit cum stă situația pe frontul de luptă din Ucraina. Americanul este alături de forțele ucrainene din regiunea Donbas. Tot mai multe bătălii...

Între principii și interese

Între principii și interese

Fiecare țară din lume funcționează după anumite principii și interese. A le apăra pe ambele în egală măsură poate fi uneori dificil și nici încercarea de a fi „neutru” nu...

Războiul din Ucraina, ziua 368. Biden, despre cererea lui Zelenski să primească avioane de luptă: „Nu are nevoie de F-16 acum"

Războiul din Ucraina, ziua 368. Biden, despre cererea lui Zelenski să primească avioane de luptă: „Nu are nevoie de F-16 acum"

Preşedintele american Joe Biden a negat posibilitatea livrării unor avioane de vânătoare Ucrainei în cadrul ajutorului militar oferit acestei ţări în războiul cu Rusia, fără a exclude însă furnizarea unor...

Trenul cu care Joe Biden a ajuns la Kiev avea alt scop când a fost fabricat. Cine a mai călătorit în vagoanele de lux

Trenul cu care Joe Biden a ajuns la Kiev avea alt scop când a fost fabricat. Cine a mai călătorit în vagoanele de lux

Joe Biden a mers într-o vizită neanunțată la Kiev chiar cu câteva zile înainte de a se împlini un an de la începutul războiului din Ucraina. Președintele SUA a ajuns...

Iranul nu renunță la ideea de al ucide pe Donald Trump. Oficialii militari vor să răzbune moartea generalului Soleimani

Iranul nu renunță la ideea de al ucide pe Donald Trump. Oficialii militari vor să răzbune moartea generalului Soleimani

Iranul caută, în continuare, modalități prin care să îl pot ucide pe Donald Trump, fostul președinte SUA. Potrivit declarațiilor unui înalt responsabil militar, iranienii vor să răzbune moartea generalul Qassem...

Departamentul de Stat al SUA a emis ordinul 14024. Este vizată și „Păpușa de fier” a lui Putin

Departamentul de Stat al SUA a emis ordinul 14024. Este vizată și „Păpușa de fier” a lui Putin

Statele Unite vor continua să ia măsuri împotriva Rusiei până când aceasta va pune capăt războiului său brutal împotriva Ucrainei. Din acest motiv a fost anunțat un nou pachet de...

McCain și „creeping coup” a lui Putin  

McCain și „creeping coup” a lui Putin  

Joseph  Biden , bine ai venit la Kiev! Cu aceste cuvinte într-o postare pe Telegram, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sosirea surpriză a lui Biden în zona de război,...

Când își va anunța Biden candidatura pentru un nou mandat la Casa Albă: „Este legitim ca oamenii să se întrebe despre vârsta mea”

Când își va anunța Biden candidatura pentru un nou mandat la Casa Albă: „Este legitim ca oamenii să se întrebe despre vârsta mea”

Joe Biden, cel mai în vârstă preşedinte american în funcţie, a confirmat vineri că intenţionează să-şi anunţe candidatura pentru al doilea mandat la prezidenţialele din 2024, dar nu imediat. Joe...

Olga Skabeeva, propagandista lui Vladimir Putin, pe lista sancțiunilor SUA. Cine se mai află pe lista neagră

Olga Skabeeva, propagandista lui Vladimir Putin, pe lista sancțiunilor SUA. Cine se mai află pe lista neagră

Casa Albă a marcat vineri un an de la invazia Rusiei în Ucrainei, anunțând un ajutor militar și economic suplimentar și o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei. Departamentul Trezoreriei...

Mircea Geoană, despre Vladimir Putin: „Încearcă să folosească arsenalul de război hibrid și împotriva Occidentului”

Mircea Geoană, despre Vladimir Putin: „Încearcă să folosească arsenalul de război hibrid și împotriva Occidentului”

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat că din păcate războiul se prelungește şi din acest motiv, „în Grupul Ramstein, coordonat de Statele Unite, aliați şi parteneri ai NATO...

Imaginile surprinse de Pentagon, înainte să doboare balonul chinezesc de spionaj. Ce dimensiuni avea aparatul și cu ce echipament era dotat

Imaginile surprinse de Pentagon, înainte să doboare balonul chinezesc de spionaj. Ce dimensiuni avea aparatul și cu ce echipament era dotat

Departamentul american al Apărării a publicat o fotografie efectuată înainte de a doborî balonul chinezesc de spionaj. Imaginile la care puține persoane au acces au fost surprinse din cabina piloților...

Avertizarea de viscol în Los Angeles. Este prima de acest gen din ultimii 34 de ani

Avertizarea de viscol în Los Angeles. Este prima de acest gen din ultimii 34 de ani

Sudul Californiei e află sub avertizarea de viscol. Este prima alertă de acest în ultimii 34 de ani. Potrivit meteorologilor, zăpada ar putea atinge un strat record, de până la...