Mircea Geoană, despre Vladimir Putin: „Încearcă să folosească arsenalul de război hibrid și împotriva Occidentului”

Mircea Geoană, despre Vladimir Putin: „Încearcă să folosească arsenalul de război hibrid și împotriva Occidentului”Mircea Geoană. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat că din păcate războiul se prelungește şi din acest motiv, „în Grupul Ramstein, coordonat de Statele Unite, aliați şi parteneri ai NATO lucrează cu ucrainenii zi de zi pentru a putea să coreleze cererea cu oferta”.

Mircea Geoană a făcut câteva comentarii cu privire la războiul din Ucraina. În opinia sa „războiul evoluează, din păcate se prelungește, și nevoile armatei ucrainene se modifică pe măsură ce dinamica războiului se modifică. Deci, într-un fel, în Grupul Ramstein, coordonat de Statele Unite, aliați şi parteneri ai NATO lucrează cu ucrainenii zi de zi pentru a putea să coreleze cererea cu oferta.

Într-adevăr nu întotdeauna oferta poate să satisfacă cererea în cantitatea și în ritmul pe care ucrainenii poate că l-a dori. Din motive diferite, din motive politice, pentru că suntem democrații și atunci când vorbim de echipamente tot mai sofisticate există o preocupare de a ajuta Ucraina fără a escalada războiul într-un război între NATO și Rusia, e o preocupare legitimă, pe care liderii noștri politici trebuie să o ia în calcul (...)”, a subliniat secretarul general adjunct al NATO.

Mircea Geoană: Suntem într-un moment în care trebuie să amplificăm producția industrială

Întrebat despre industria europeană de armament dacă este în stare să producă într-o lună cât Rusia lansează într-o singură zi, Mircea Geoană a explicat: „Este adevărat că aliații din NATO, europeni, dar și în America de Nord, nu avem o industrie de apărare care să fi fost programată pentru un război de mare intensitate și într-adevăr în fiecare zi în Ucraina se folosește muniție pe volume foarte mari, care nu erau în planificarea militară obișnuită, nici măcar nivelul de stocuri minime pe care NATO le avea ca standard nu erau toate îndeplinite, fie vorba între noi. De aceea, suntem într-un moment în care trebuie să amplificăm producția industrială. La nivelul Uniunii Europene există într-adevăr o fragmentare a industriei de apărare europene, care trebuie să găsească un răspuns, dar la nivel de NATO, noi vorbim de NATO aici, și de partenerii noștri, cred că în acest moment unii aliați cu industrii de apărare mai robuste au deja contracte suplimentare și au un semnal de predictibilitate din partea statelor și a Alianței Nord-Atlantice pentru a crește producția industrială ....”.

Federația Rusă simte că Republica Moldova se îndreaptă hotărât către Europa

Cu privire la Republica Moldova, secretarul general adjunct al NATO a spus: „Ceea ce face cu atât de mult curaj și profesionalism președinta Maia Sandu și echipa de la Chișinău a stârnit admirație și instincte, susținere din partea Occidentului democratic și, evident, așa cum a făcut și în Ucraina, cum a făcut și în Georgia, Federația Rusă simte că Republica Moldova se îndreaptă hotărât către Europa, nu către NATO, pentru că este o țară care are o constituție cu o clauză de neutralitate.

Republica Moldova este un partener al NATO de 30 de ani, avem un parteneriat foarte dinamic, dar foarte respectuos față de constituția Republicii Moldova. Dar cred că din momentul în care Uniunea Europeană a oferit o perspectivă de integrare europeană a Republicii Moldova, Rusia s-a activat, și-a activat resursele din interiorul Republicii Moldova, și nu sunt puține, a activat tot arsenalul de război hibrid pe care îl are la dispoziție (...).

Republica Moldova este supusă unei presiuni extraordinare, extrem de periculoase și există din partea noastră, la NATO, la Uniunea Europeană, apropo, Republica Moldova este partener comun NATO și Uniunea Europeană și ne consultăm, practic, în fiecare zi cu partenerii europeni pentru a putea să ajutăm Republica Moldova. Germania, Franța, România mobilizează în acest triunghi foarte interesant, mobilizează resurse suplimentare pentru Republica Moldova, pentru că au nevoie de susținere macroeconomică, creșterea prețului energiei de la un preț foarte scăzut la prețul pieței creează dificultăți socio-economice pe care multe cozi de topor din interiorul Republicii Moldova, la încurajarea și probabil cu susținerea Federației Ruse, încearcă să destabilizeze regimul (...), mai spune Mircea Geoană.

Vladimir Putin încearcă să folosească arsenalul de război hibrid și împotriva Occidentului

Jurnalistul de la RADOR l-a întrebat pe Mircea Geoană în ce fel s-a schimbat problematica nucleară în ultimele luni: „Spuneam mai devreme că Federația Rusă nu are, din ceea ce vedem noi, nici capacitatea, nici intenția de a escalada războiul din Ucraina într-un război cu NATO. Ar fi și oarecum ilogic, pentru că asimetria de putere între Federația Rusă, slăbită de acest conflict și cu capacități militare mult mai puțin performante decât credeau ei înșiși, într-o comparație cu NATO, care este mult mai puternic, mult mai modern și mult mai potent, nu face sens. Ceea ce face Federația Rusă, așa cum vorbeam și despre Republica Moldova, încearcă să folosească arsenalul de război hibrid și împotriva Occidentului. Iar o armă centrală a acestui război de dezinformare este cea de intimidare cu zgomot de retorică nucleară a opiniilor noastre publice. Nu vedem, din punct vedere militar și de informații, vreo modificare în modul în care Rusia își amplasează sau își deplasează arsenal nuclear, a mai comentat secretarul adjunct al NATO.

Mircea Geoană a spus că nu vede pacea din partea lui Putin

La finalul interviului, Mircea Geoană a spus că, din păcate, acest război se va amplifica: „Războaiele sunt imprevizibile prin definiție. Ceea ce știm, în schimb, este că dacă vom continua să ajutăm Ucraina cu tot ce au nevoie, militar, economic, umanitar, și o vom face, cu atât șansele ca acest război să se termine mai rapid cresc. Pare contraintuitiv un pic, dar singura modalitate ca acest război să se termine este ca la Kremlin calculul cost-beneficiu în urma acestui război să se modifice. Din păcate, în acest moment nu vedem din partea președintelui Putin o intenție de dezescaladare, dimpotrivă, de amplificare a acestui război. Deci, ar fi prudent pentru noi să estimăm că acest război va mai continua, a concluzionat Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, în interviul acordat pentru RADOR.