smurd

SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare) este un serviciu de salvare de urgență cu sediul în România.

SMURD este în prezent o structură subordonată Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din România.

A fost creat și a fost coordonat încă de la înființare de către doctorul Raed Arafat.

Prima unitate SMURD a fost creată la Târgu Mureș, un oraș din centrul Transilvaniei, în 1990. Unul dintre cofondatorii notabili este pompierul român, locotenent-colonelul Mircea Pintilie, care a coordonat activitatea dintre brigăzile de pompieri din cele trei țări, România, Norvegia și Marea Britanie.

În octombrie 1996, serviciul a primit recunoaștere legală în temeiul legii nr. 121 privind Corpul Pompierilor Militari. Până la această dată, a servit ca centru pilot național.

Un paramedic SMURD a abuzat o pacientă chiar în salvare, în timp ce era transportată la un spital

Un paramedic SMURD a abuzat o pacientă chiar în salvare, în timp ce era transportată la un spital

Un paramedic de la SMURD, militar activ în cadrul ISU - Bucureşti, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile, el fiind acuzat că în luna iunie a agresat...

Un medic a murit în piscina unei pensiuni. Avea doar 28 de ani

Un medic a murit în piscina unei pensiuni. Avea doar 28 de ani

Un medic de 28 de ani din Oradea s-a înecat în piscina unei pensiuni din localitatea bihoreană Remeți. Incidentul a avut loc în timpul unei petreceri din comuna Bulz, situată...

Update: Sprijin pentru familiile afectate de explozia din Berceni

Update: Sprijin pentru familiile afectate de explozia din Berceni

După explozia survenită la un apartament de pe Șoseaua Berceni, Primăria Sectorului 4 al Municipiului București se solidarizează cu cei afectați de deflagrație și le va oferi sprijinul necesar pentru...

Medicina românească este în doliu. Un reputat medic a murit într-o benzinărie

Medicina românească este în doliu. Un reputat medic a murit într-o benzinărie

Medicina românească este în doliu. Un medic de numai 42 de ani, de la unitatea de Primiri Urgențe – SMURD Constanța, a murit, Acesta se afla într-o benzinărie alături de...

Accident aviatic, evitat în ultimul moment. Un avion civil a aterizat forțat la Tuzla

Accident aviatic, evitat în ultimul moment. Un avion civil a aterizat forțat la Tuzla

Un avion de dimensiuni mici a aterizat forțat pe aerodromul din zona localității Tuzla, evitând la mustață o tragedie. În urma impactului cu solul, foarte dur, pilotul și copilotul au...

Tragedie pe o șosea din Giurgiu. Doi morți, într-un grav accident rutier

Tragedie pe o șosea din Giurgiu. Doi morți, într-un grav accident rutier

Doi oameni au murit într-un grav accident de circulație care s-a produs pe un drum județean din județul Giurgiu. Două automobile s-au ciocnit, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare...

Văduva și ginerele, martori-cheie în dosarul morții lui Dumitru Puzdrea. Milionarul tocmai făcuse o afacere de 60 de milioane de euro

Văduva și ginerele, martori-cheie în dosarul morții lui Dumitru Puzdrea. Milionarul tocmai făcuse o afacere de 60 de milioane de euro

Fostul politician și milionar Dumitru Puzdrea a fost găsit mort miercuri dimineață în curtea vilei sale din Bucureşti. Potrivit anchetatorilor, fostul deputat avea mai multe răni pe corp, în special...

Copiii din tabară de la Fundata, județul Brașov, au ajuns la spital. Motivul este o toxiinfecție alimentară severă

Copiii din tabară de la Fundata, județul Brașov, au ajuns la spital. Motivul este o toxiinfecție alimentară severă

Reprezentanții ISU Brașov au fost solicitați să intervină la un caz grav, care s-a petrecut în cursul zilei la Fundata, acolo unde a fost organizată o tabără pentru elevi. Din...

Adevărata relație dintre Rafila și Raed Arafat. Nu s-au mai întâlnit de luni întregi

Adevărata relație dintre Rafila și Raed Arafat. Nu s-au mai întâlnit de luni întregi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat care este adevărata relație dintre el și Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. El a luat în calcul o colaborare cu acesta,...

Incendii în miez de noapte la Râmnicu Vâlcea și Timișoara. Două blocuri de locuințe au fost evacuate de pompieri. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri

Incendii în miez de noapte la Râmnicu Vâlcea și Timișoara. Două blocuri de locuințe au fost evacuate de pompieri. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri

Două incendii s-au produs noaptea trecută, la Râmnicu Vâlcea și la Timișoara, în blocuri de locuit. În ambele cazuri a fost nevoie de intervenția pompierilor care au stins flăcările și...

Procurorii DNA au descins la SMURD București. Verifică prejudicii de milioane de euro

Procurorii DNA au descins la SMURD București. Verifică prejudicii de milioane de euro

Procurorii DNA au descins la SMURD București, acolo unde se fac verificări privind mentenanța unor aparate de zbor. Prin reparații fictive s-ar fi produs un prejudiciu de circa cinci milioane...

Tragedie pe litoral. O femeie s-a aruncat de la etajul 8 al unui hotel din Mamaia

Tragedie pe litoral. O femeie s-a aruncat de la etajul 8 al unui hotel din Mamaia

O femeie în vârstă de 48 de ani s-a aruncat, miercuri dimineața, de la etajul 8 al unui hotel din stațiunea Mamaia. Oamenii legii au ajuns de urgență la fața...

Accident tragic în Pitești. Un băiat de 13 ani a căzut de la etajul 2 al unui bloc de locuințe

Accident tragic în Pitești. Un băiat de 13 ani a căzut de la etajul 2 al unui bloc de locuințe

Accident tragic în municipiul Pitești. Un copil de 13 ani a căzut de la etajul doi al unui bloc și a fost preluat de paramedici care l-au transportat la spital....

Accident de autocar în România. Șapte persoane au fost rănite în urma unei coliziuni violente cu o mașină

Accident de autocar în România. Șapte persoane au fost rănite în urma unei coliziuni violente cu o mașină

Joi, un accident grav a avut loc pe DN2 – E85, după ce un autocar și o mașină s-au ciocnit, la ieșirea din Adjud, județul Vrancea. Șapte persoane au fost...

Explozie devastatoarea într-un bloc din București. Un bărbat a rămas prins sub o placă de beton

Explozie devastatoarea într-un bloc din București. Un bărbat a rămas prins sub o placă de beton

O explozie devastatoare a avut loc astăzi, 5 iunie, într-un apartament de pe strada Răcari din Sectorul 3 al Bucureștiului. Incidentul s-a produs la etajul doi al clădirii. Din interiorul...

Accident feroviar în Giurgiu. Două locomotive s-au ciocnit lângă gara Toporu. Au fost mai multe victime

Accident feroviar în Giurgiu. Două locomotive s-au ciocnit lângă gara Toporu. Au fost mai multe victime

Două locomotive s-au ciocnit între gările Toporu și Chiriacu, în județul Giurgiu. În urma incidentului, mai multe persoane au ajuns la spital, potrivit autorităților. Două locomotive s-au ciocnit între gările...

Un bărbat a căzut de pe un bloc din Sectorul 1 în timp ce ştergea geamurile. Avea în jur de 30 de ani

Un bărbat a căzut de pe un bloc din Sectorul 1 în timp ce ştergea geamurile. Avea în jur de 30 de ani

Un bărbat a căzut de pe un bloc din Sectorul 1 în timp ce ştergea geamurile. Avea în jur de 30 și 35 de ani. La faţa locului s-au deplasat...

Medicul de la Maternitatea Polizu din Bucureşti, care a fost găsit împușcat, a murit la spital

Medicul de la Maternitatea Polizu din Bucureşti, care a fost găsit împușcat, a murit la spital

Un medic de la spitalul Polizu din Bucureşti s-a împușcat cu un pistol tip airsoft și a murit. Apropiații au declarat că acesta și-a pus capăt zilelor din cauza depresiei,...

Haos la metrou. Călător lovit de tren în stația Aviatorilor

Haos la metrou. Călător lovit de tren în stația Aviatorilor

Un călător a căzut, în urmă cu puțin timp, pe șinele de metrou din stația Aviatorilor. Autoritățile nu exclud varianta unei tentative de sinucidere. Este vorba de un bărbat de...

Incident la Rafinăria Petrobrazi. Două persoane au suferit arsuri, salvatorii au intervenit de urgență

Incident la Rafinăria Petrobrazi. Două persoane au suferit arsuri, salvatorii au intervenit de urgență

Un incident s-a petrecut, luni după-amiază, în incinta Rafinăriei Petrobrazi, mai multe persoane având nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de intervenție. UPDATE: Prahova...